Moscova a intrat luni în prima sa zi de carantină - pe o durată nedeterminată -, iar alte regiuni ruse au anunţat că-i urmează exemplul, în umra unui apel al premierului Mihail Mişustin la un efort în vederea opririi răspândirii covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele rus Vladimir Putin a evitat să ordone o asemenea izolare, declarând liberă perioada de la 28 martie la 5 aprilie şi îndemnând ruşiisă stea ”acasă”.

Primarul capitalei Serghei Sobianin a decis până la urmă, duminică seara, să restrângă deplasările celor pe care-i administrează, după ce moscoviţii au profitat sâmbătă şi duminică în număr mare de venirea primăverii şi au ieşit în parcurile din capitală, fără să respecte îndemnurile autorităţilor de a respecta distanţarea socială.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Luni dimineaţa, la ora de vârf, centrul Moscovei era aproape gol de pietoni. Multe maşini individuale continuau să circule, potrivit unei jurnaliste AFP, însă traficul era mai puţin haotic şi blocat decât de obicei la momentul respectiv.

Un parc frecventat era neobişnuit de gol. O femeie îşi plimba câinele, iar maşini de poliţie circulau încet pe străzi în vecinătate, a constatat un jurnalist AFP.

Într-un cartier din sudul Moscovei, numeroşi trecători - adulţi şi adolescenţi - erau încă în stradă.

Cei 12-16 milioane de moscoviţi, potrivit unor estimări, sunt autorizaţi să iasă din casă pentru a se duce la muncă, la urgenţe medicale şi la supermarket sau în farmaciile cele mai apropiate.

Ei au de asemenea dreptul să scoată gunoiul şi câinii pe o rază de 100 de metri în jurul domiciliului. Măsuri asemănătoare au fost decretate în zona din jurul capitalei.

Permise speciale urmează să fie livrate în curând celor care sunt scutiţi de la obligaţia de a se izola.

Premierul Mihail Mişustin a îndemnat celelalte regiuni să pregătească ”măsuri similare” şi să le impună dacă este necesar.

Rusia a înregistrat în mod oficial 1.534 de cazuri de infectare şi opt decese.

Două treimi dintre bolnavi se află la Moscova, potrivit primarului oraşului, care conduce reacţia Rusiei împotriva noului coronavirus.

”CONTROL CVASI-ABSOLUT”

”Principala noastră sarcină (...) este de micşora riscul răspândirii virsului”, a subliniat şeful Guvernului.

Mai multe regiuni au urmat exemplul Moscovei.

Astfel, regiunea Murmansk (nord-vest) a ordonat o izolare generală a populaţiei - începând de luni, de la ora 9.00 GMT (12.00, ora României). Regiunea Zabaikalsk (Siberia Orientală) vizează măsuri similare începând de luni seara.

La Moscova, respectarea izolării este controlată cu ajutorul unui ”sistem inteligent de supraveghere” - şi anume reţeaua de camere de recunoaştere facială, care este folosită deja în supravegherea persoanelor plasate în izolare acasă.

”Sper ca până la sfârşitul săptămânii să avem sistemele informatice care să ne permită să asigurăm controlul cvasi-absolut al deplasării oamenilor”, a subliniat Sobianian, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

Rusia şi-a închis luni frontierele pentru a împiedica răspândirea covid-19, iar doar magazinele de produse alimentare şi farmaciile sunt deschise în ţară începând de la 28 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.