Ministrul israelian de Externe Gabi Ashkenazi efectuează duminică o vizită la Cairo - o premieră în ultimii 13 ani - în vederea unor discuţii despre armistiţiul care a intrat în vigoare la 21 mai, mediat de Egipt, în urma celui de-al patrulea război, de 11 zile, între armata israeliană şi Hamas, în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Această vizită vizează, între altele, o ”aprofundare a mecanismelor unui acord” cu privire la Fâşia Gaza şi discutarea unor probleme legate de reconstrucţia enclavei palestiniene, dar şi ”angajamentul Israelului de a-şi aduce înapoi militari şi civili” din Fâşia Gaza, a anunţat, într-un mesaj postat postat pe Twitter. după ce a coborât din avion, Gabi Ashkenazi.
El se referă astfel la rămăşiţele a doi militari ucişi în războiul din 2014 şi la doi civili israelieni care au intrat de bunăvoie în enclava palestiniană şi care au fost reţinuţi de atunci.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Şeful Biroului Politic al Hamas Ismaïi Haniyeh este aşteptat, la rândul său, la Cairo, potrivgit unei surse din cadrul securitţii egiptene, care nu a oferit alte detalii.
În paralel, directorul serviciilor egiptene de informaţii, Abbas Kamel, urma să se ducă duminică în teritoriile palestiniene.
Potrivit ministrului palestinian al Afacerilor Civile, Hussein al-Sheikh, Kamel urmează ”să discute despre lucrurile la care sunt expuse Ierusalimul şi locurile sfinte, despre reconstrucţia (Fâşiei) Gaza şi despre dialogul naţional palestinian” între Fatah şi Hamas, principale două formauni palestiniene.
Pe de altă parte, premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu l-a prmit duminică pe şeful spionajului egiptean, după ce şi-a trimis şeful diplomaţiei la Cairo pentru a discuta despre o consolidare a armistiţiului cu Hamasul, relatează Reuters.
Egiptul se coordonează cu Statele Unite şi alte ţări din regiune în vederea unui acod durabil.
Netanyahu, care ar putea să nu mai fie premier în curând, a declarat că întâlnirea sa cu Abbas Kamel, la Ierusalim, a vizat probleme de securitate regională şi mijloace de împiedicare a Hamasului să pună mâna pe un ajutor de reconstrucţie al Fâşiei Gaza, estimat de către autorităţile palestiniene la câteva zeci de milioane de euro.
Aceeaşi îngrijorare se află în centrul vizitei lui Gabi Ashkenazi la Cairo, care s-a întlnit cu şeful diplomaţiei egiptene Sameh Shoukry.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...