Ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps, care se află în concediu în Spania, a aflat - cu surprindere, la telefon, într-o ”reuniune de criză” a Guvernului Johnson - despre impunerea obligaţiei unei carantine de 14 zile, începând de duminică, britanicilor care se întorc din această ţară, relatează AFP.
Britanicii care vin înapoi acasă din Spania este necesar să se izoleze timp de două săptămâni, din cauza creşterii puternice a contaminărilor cu noul coronavirus cu care se confruntă în prezent Spania, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al Guvernului.
Această măsură ar afecta numeroşi britanici, avizi de soarele mediteraneean după luni de izolare acasă, între care şi ministrul Transporturilor, care se află în concendiu în Spania, potrivit Sunday Times.
Grant Shapps a fost nevoit să participe - la telefon - din locul în care se află în concediu, la o ”reuniune de criză” în care s-a decis ca Spania să fie retrasă de pe lista ţărilor scutite de la obligaţia plasării în auto-carantină, scrie ziarul.
Acest anunţ a provocat un val de ironii şi de critici online faţă de politica Guvernului lui Boris Johnson împotriva covid-19.
”Mai mulţi miniştri din Guvern ştiau probabul dinainte că era posibil ca o carantină să fie fie impusă persoanelor care se întorc din vacanţă din Spania, a scris pe Twitter deputata laburistă Diane Abbott.
”Însă se pare că nimeni nu a depus vreun efort să-l avertizeze pe Grant Shapps”, scrie ea.
Spania, una dintre destinaţiile de vacanţă cele mai populare în rândul britanicilor, se confruntă cu o ”explozie” de contaminări cu noul coronavirus.
Aproape jumătate dintre noile cazuri au fost înregistrate în Catalonia - unde autorităţile le-au cerut în urmă cu o săptămână celor patru milioane de locuitori aicapitalei regionale Barcelona să se izoleze, mai puţin în cazul unor urgenţe.
Noul coronavirus a ucis 28.432 de oameni şi a infectat peste 272.000 în Spania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.