Mii de persoane au manifestat în centrul Kievului împotriva unei ”capitulări” în faţa Rusiei, odată cu apropierea primei întâlniri a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cei doi lideri urmează să se întâlnească - pentru prima oară de la alegerea în aprilie a fostului unorist preşedinte al ţării - într-un summit de pace cvadripartit, la Paris, la 9 decembrie, la care vor participa preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

Manifestanţii, care s-au reunit marţi seara la Kiev, în ziua în care Ucraina a marcat şase ani de la revolta proeuropeană din Piaţa Maidan, agitau pancarte pe care se putea citi ”Nu capitulării” şi steaguri ucrainene.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Toate concesiile nu fac decât să deterioreze situaţia. Nu putem încheia un acord cu Putin”, a declarat pentru AFP un manifestant în vârstă de 44 de ani, Andrii Seghiienko.

Această manifstaţie intervine pe fondul unei relative destinderi între Moscova şi Kiev, marcată de restituirea de Rusia, săptămâna aceasta, a celor trei nave militare confiscate cu un în urmă în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de ruşi.

În septembrie, un schimb masiv de prizonieri a avut loc, permiţând întoarcerea în Ucraina a echipajelor navelor după zece luni de detenţie în Rusia.

Primele retrageri de trupe ucrainene şi combatanţi separatişti proruşi au avut loc în trei sectoare pe linia frontului, în estul Ucrainei, unde războiul s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

”Acţiunile lui Zelenski şi echipei sale vizând retragerea trupelor sunt o adevărată capitulare. Nu este normal”, a declarat pentru AFP o manifestantă în vârstă de 30 de ani, Iulia Nikolaienko.

Spre deosebire de predecesorul său Petro Poroşenko, susţinătorul unei linii dure faţă de Moscova, Zelenski este mai favorabil unui dialog. Însă această politică este nepopulară în rândul unei părţi a populaţiei ucrainene, mai ales în rândul naţionaliştilor şi veteranilor, care au manifestat împotriva a ceea ce ei consideră o ”capitulare” în faţa Moscovei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.