Cinci state membre ale Uniunii Europene au acceptat să primească migranţii de la bordul Open Arms, autorizată să acosteze pe Insula italiană Lampedusa, după ce a stat 19 zile pe mare, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), relatează Reuters.
Spania, Franţa, Germania, Luxemburgul şi Portugalia urmează să trimită echipe pe insula italiană pentru a înregistra şi intervieva migranţii, care au debarcat marşi seara.
Aceste echipe urmează să efectueze verificări şi să ia măsuri în vederea transportării migranţilor, ”o chestiune de zile”, a declarat Tover Ernst.
”Comisia va face tot posibilul pentru ca procedurile să se desfăşoare cât mai rapid posibil”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Migranţii salvaţi pe Marea Mediterană de nava umanitară Open Arms au debarcat în noaptea de marţi spre miercuri pe Insula italiană Lampedusa, prin punerea în aplicare a hotărârii justiţiei, în urma unor puternice tensiuni la bord, relatează AFP.
LAMPEDUSA: More than 80 migrants have begun evacuating the Open Arms humanitarian ship that had been stranded off Italy for 19 days, capping a drama-filled Tuesday in which 15 people jumped overboard to escape the conditions pic.twitter.com/ltG9IWyGxH
— Bloomberg TicToc (@tictoc) August 20, 2019
După o inspecţie a poliţiei judiciare şi a doi medici, procurorul din Agrigente, Luigi Patronaggio, a decis ca persoanele salvate să fie debarcate pe insuliţă, în timp ce Spania trimitea o navă militară pentru a-i lua. Procurorul a dispus plasarea sub sechestru a navei Open Arms, aparţinând unui ONG spaniol cu acelaşi nume.
Anunţul debarcării a provocat o explozie de bucurie pe vapor. Înregistrări video difuzate de persoane prezente la bord surprind imigranţi şi salvatori îmbrăţişându-se şi aplaudând.
O jurnalistă de la cotidianul spaniol El Pais la Lampedusa a povestit că unele persoane de la bord au cântat cântecul revoltei partizanilor italieni "Bella Ciao", în timp ce nava intra în port. După ce au coborât pe rând pe pasarelă, migranţii au fost conduşi, în urma unui control medical, la un centru de primire, cu camionete, potrivit jurnalistei.
Interminabila aşteptare în apropierea coastei a provocat gesturi disperate ale unor migranţi, înghesuiţi la bord. Marţi, 15 migranţi, unii fără veste de salvare, au sărit peste bord, încercând să ajungă înot pe Lampedusa. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a ONG-ului, ei au fost ”salvaţi” de Paza de Coastă italiană şi conduşi pe insulă.
Unii dintre aceşti migranţi, salvaţi în largul Libiei de ONG, au petrecut 19 zile la bord, egalând astfel recordul migranţilor salvaţi de SeaWatch3 la sfârşitul lui decembrie, înainte să fie debarcaţi în Malta la 9 ianuarie.
Vaporul avea 147 de migranţi la bord, la sosirea sa, joi, la Lampedusa, din care au mai rămas un pic peste 80 - după evacuarea migranţilor care au sărit în mare marţi şi evacuarea câtorva zeci de minori sau bolnavi în ultimele zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...