Angela Merkel şi Emmanuel Macron îndeamnă ţările europene, mai ales ”frugalii” să ajungă la un acord, încă de la summitul din iulie, asupra relansării economice a Uniunii Europene (UE), fragilizată de pandemia noului coronavirus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ne confruntăm cu provocări economice cu care nu ne-am ami confruntat vreodată de decenii şi, fără îndoială, în întreaga istorie”, a lansat cancelarul, care l-a primit pe preşedintele francez la Meseberg, lângă Berlin, înaintea preşedinţiei germane a UE, care se anunţă decisivă.

”Sperăm să găsim o soluţie (la Consiliul European de la 17-18 iulie), chiar dacă drumul este încă lung”, a subliniat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu Macron.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta urmează să fie primul summit ”fizic” de la impunerea măsurilor de izolare în martie, împotriva pandemiei covid-19, care a aruncat economia Bătrânului Continent într-o recesiune istorică.

VIRAJ

Summitul este dedicat adoptării planului de relansare economică în valoare de 750 de euro propus de către Comsiai Euroeană (CE).

Această propunere este inclusă în bugetul pe termen lung al UE (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.

Cuplul germano-francez a promovat un plan în valoare de 500 de miliarde de euro, finanţat prin datorii europene comune - un viraj la 180 de grade din partea lui Merkel, acuzată de intransigenţă faţă de o Grecie aproape de faliment în 2011.

Cancelarul ar putea astfel ”să se folosească de această preşedinţie pentru a-şi modela moştenirea”, potrivit unui diplomat european care evocă un ”cântec de lebădă”.

Merkel - aflată la putere de 15 ani - a prevăzut să plece de la Cancelarie la sfârşitul lui 2021.

Acuzată adesea de lipsă de curaj politic, ea tocmai a spart un tabu german în domeniul solidarităţii financiare, prin acest sistem de împrumutiri comune.

Însă planul de relansare economică a UE, la el ca iniţiativa franco-germană, se loveşte de opoziţia unor ţări numite ”frugale” - Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca.

”Există încă state sceptice, însă toată lumea este de acord să ieţim mai puternici din această criză”, vrea să creadă Merkel.

Preşedintele francez a pus în gardă cele patru ţări, care nu au, în opinia sa, ”interesul” să blocheze relansarea economică europeană.

”Faimoasele ţări frugale sunt ţări care au beneficiat de plase de funcţionare ale pieţei unice, iar participarea la un spaţiu comun le aduce mai mult decât altora”, a subliniat Macron.

”Am ajuns la un moment al adevărului pentru Europa”, a rezumat el, cu două zile înainte de preluarea preşedinţiei semestriale a UE de către Germania.

De la "Green Deal"-ul Comisiei Europene (CE) la Brexit, trecând prin problema migraţiei şi relaţiile cu China şi Statele Unite, şantierele nu lipsesc, de la 1 iulie, pentru cancelar.

Ea nu a mai deţinut preşedinţia semestrială a UE din 2007.

Miza este mare, iar succesul acestei preşedinţii semestriale, eventual viitorul UE se joacă în săptămânile viitoare, apreciază Brelinul şi Parisul.

Neadoptarea planului de relansare ”ar agrava toate problemele” şi ar alimenta populismul, a avertizat cancelarul sâmbătă, într-un interviu acordat unor ziare europene.

”NO DEAL” DEVASTATOR

Însă altă problemă importantă aşteaptă UE, odată ce negocierile de după Brexit se află în impas.

Regatul Unit, care a ieşit din UE la 31 ianuarie, negociază de-acum cu Bruxellesul în vederea stabilirii unei relaţii comerciale avantajoase cu blocul european, la sfârşitul perioadei de tranziţie care se încheie la sfârşitul anului.

Negocierile nu au permis progrese reale, alimentând temeri cu privire la un ”no deal” devastator pentru economie.

Merkel nu ascunde nici faptul că vrea ca Europa să-şi asume ”mai multe responsabilităţi” la nivel mondial, împotriva ”blocurilor” chinez şi american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.