Negocierile în vederea unui acord cu privire la relaţia post-Brexit a Regatului Unit cu Uniunea Europeană au înregistrat ”progrese” şi continuă până la sfârşitul săptămânii, a anunţat miercuri cancelarul german Angela Merkel, relatează AFP.
”Comisia Europeană negociază la ora actuală (...) până în weekend, să spunem mai degrabă până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a vedea dacă poate exista o soluţie”, a anunţat Merkel în Bundestag.
”S-au înregistrat progrese, dar nu progrese majore”, a apreciat cancelarul, a cărei ţară deţine până la sfârşitul anului preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...