Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, cere marţi abandonarea sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invadării militare şi Războiului rus din Ucraina care, consideră ea, ”nu servesc la absolut nimic” în afară ”să-i facă să sufere” pe europeni, relatează Paris Match.
”Eu vreau” ca sancţiunile ”să dispară, pentru a evita ca Uniunea Europeană (UE) să ajungă la un blackout în importurile de gaze”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Adunarea Naţională, şefa deputaţilor Rassemblement national (RN, extremă dreapta).
”Aceste sancţiuni nu servesc la absolut nimic, în afară de a face să sufere popoarele europene şi, de altfel, poporul francez”, a subliniat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Trebuie să fii cu adevărat de rea-credinţă să nu constaţi că, contrat lăudăroşeniei Guvernului nostru, economia rusă nu este în genunchi şi nu se află în încetare de plăţi”, consideră deputata din Pas-de-Calais.
”Noi suntem mai mult victime ale acestor sancţiuni decât Rusia”, care ”a găsit alţi clienţi” şi care ”ocoleşte diverse embargouri”, subliniază finalista în alegerile prezidenţiale franceze.
Ea denunţă ”o succesiune de eşecuri” ale UE.
Sanctions contre la Russie: pour Marine Le Pen, "c'est une succession d'échecs" pic.twitter.com/n9jdeTyZSw
— BFMTV (@BFMTV) August 2, 2022
Marine Le Pen avertiza la 1 iunie cu privire la ”consecinţe cataclismice asupra puterii de cumpărare a francezilor” ale celor şase serii de sancţiuni impuse Rusieide către Bruxelles.
În opinia sa, ”adevărata sancţionare a Rusiei ar fi fost” să se ajungă la prăbuşirea ”preţurilor gazelor naturale şi petrolulu”, ceea ce ”ar fi strangulat şi mai mult financiar” această ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...