Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit pe mareşalul Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, care i-a dat asigurări că este pregătit să semneze armistiţiul, dar a subliniat că este necesar ca miliţiile să-l respecte la rândul lor, a anunţat Palatul Elysée, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o întâlnire de o oră, care nu a fost anunţată, mareşalul Haftar a dat asigurări luni că ”se angajează să semneze documentul armistiţiului, dar că acest angajament va înceta dacă miliţiile nu-l respectă”, a anunţat preşedinţia franceză, referindu-se la grupările armate care susţin Guvernul de Uniune naţională (GNA), aflat la putere la Tripoli.

Parisul susţine eforturile angajate de ONU în favoarea unui armistiţiu şi lansării unui dialog politic interlibian, însă toate încercările de până în prezent în acest sens au eşuat, aşa cum a recunoscut emisarul ONU în Libia Ghassan Salame demisionând, la începutul lunii, 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Discuţia de la Palatul Elysée a vizat de asemenea petrolul, afectat de o blocadă portuară, şi implicarea unor ţări străine în Libia, potrivit preşedinţiei franceze.

Macron l-a primit pe Haftar la 23 mai 2019 şi l-a îndemnat să reia procesul politic în vederea scoaterii ţării din haos.

Parisul şi celelalte capitale europene se tem de o ”internaţionalizare” a războiului civil libian şi de o degenerare şi mai puternică a situaţiei, din cauza sosirii pe teren a Turciei, unei presupuse prezenţe a unor mercenari ruşi din cadrul grupului Wagner şi existenţei unei multitudini de grupări armate - miliţii jihadiste, traficanţi de armament şi traficanţi de migranţi.

Forţele lui Haftar poartă de la 4 aprilie 2019 o ofensivă în vederea cuceririi Tripoli, sediul GNA condus de către Fayez al-Sarraj şi recunoscut de ONU.

GNA este recunoscut de Turcia şi Qatar, iar mareşaul Haftar, care urmează să efectueze în curând o vizită în Germania, este recunoscut de Emiratele Arabe Unite (EAU), Rusia, Egipt şi Arabia Saudită.

Parisul denunţă cu regularitate trimiterea de armament şi mercenari sirieni de către Turcia în Libia, care încalcă un embargo.

Franţa susţine că nu este ”pro-Haftar sau pro-Sarraj”, în pofida faptului că este suspectată că-l susţine în culise pe cel mai puternic om din estul Libiei, ceea ce dezminte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.