Marea Britanie nu a acceptat vreun acord financiar cu Uniunea Europeană în vederea acoperirii obligaţiilor care-i revin la momentul părăsirii UE, a declarat un oficial european de rang înalt după prima zi a negocierilor dintre Londra şi Bruxelles, relarează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Britanicii ”se întreabă dacă există vreo bază juridică cu privire la o plată la ieşire”, a declarat acest oficial.

El se referă la o eventuală factură, estimată de Uniune la zeci de miliarde euro, care să acopere o parte a angajamentelor Londrei la bugetul Uniunii din perioada în care regatul este membru al Uniunii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Marea Britanie a respins până acum faptul că o asemenea plată ar fi justificată, iar unii miniştri au sugerat că Uniunea ar putea să fie datoare Londrei.

Oficiali UE afirmă că poziţiile cu privire la această plată s-au apropiat şi că cele două părţi au convenit luni să înfiinţeze un grup de lucru în cadrul negocierilor. Acest aspect este considerat un test major al negocierilor viitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.