Numai „câţiva ciudaţi de dreapta” ar pune la îndoială importanţa combaterii schimbărilor climatice, a declarat Manfred Weber, principalul candidat al Partidului Popular European (PPE) pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, notează Politico.
La o dezbatere televizată marţi noaptea cu principalul candidat al social-democraţilor, Frans Timmermans, Weber a declarat: „În afară de „câţiva ciudaţi de dreapta, cu toţii ştim că subiectul climei este unul esenţial pentru noi”. Weber şi-a cerut scuze pentru această exprimare imediat după.
Dezbaterea care a avut loc la postul de stat german ARD a fost a doua dintre cei doi candidaţi.
„Ca europeni, nu putem salva clima singuri”, a afirmat Weber, făcând apel la UE să lucreze şi cu alte ţări pe această problemă, printre care SUA şi China.
„Următorul preşedinte al Comisiei trebuie să fie responsabil de protejarea climei”, a declarat olandezul Timmermans, vorbind fluent în germană.
Timmermans a acuzat PPE că este „un dinozaur când vine vorba de aceste probleme”. El a afirmat că în trecut majoritatea muncii privind clima şi politicile de mediu a fost făcută de stânga, de verzi şi de partidul său.
În afară de schimbările climatice, securitatea şi migraţia au fost subiecte importante în timpul dezbaterii de 90 de minute. Timmermans a lăudat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pentru acţiunile sale în 2015 în timpul crizei refugiaţilor: „A salvat Europa cu umanitatea sa”.
Cei doi au vorbit şi despre planurile lor de viitor dacă vor fi aleşi.
„Visul meu este să alegem direct un preşedinte al Comisiei în viitor”, a afirmat Timmermans.
„Comisia mea va fi compusă 50% din femei”, a declarat Weber.
Timmermans a sugerat că Germania ar trebui să încerce acest lucru prin nominalizarea unui candidat feminin pentru poziţia lor de comisar, notând că precedenţii comisari au fost bărbaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.