Autorităţile americane cred că în incidentele din New York şi New Jersey, din weekend, au fost implicate mai multe persoane, dar nu l-au identificat cu certitudine decât pe Ahmad Khan Rahami, despre care se crede că este bărbatul surprins de camerele de supraveghere în apropiere de locul exploziei din cartierul new yorkez Chelsea, relatează ITV şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unor surse apropiate investigaţiei, autorităţile nu au aflat, deocamdată, identităţile exacte ale celorlalte persoane pe care vor să le interogheze.

Între timp, FBI a anunţat că Rahami este căutat atât în legătură cu explozia din cartierul Chelsea, soldată cu 19 de răniţi, cât şi în legătură cu cea din Seaside Park, New Jersey.

Departamentul de Poliţie din New Jersey a publicat fotografii noi cu suspectul, inclusiv capturi video de pe camerele de supraveghere.

De asemenea, un oficial din Departamentul pentru Securitate Internă a afirmat că există o legătură între deflagraţia din Chelsea şi dispozitivele explozive găsite în noaptea de duminică spre luni la Elizabeth, tot în New Jersey, unde ar locui Rahmani.

Guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, a spus că, deşi bombele din Chelsea şi Elizabeth nu sunt la fel, există unele asemănări în modul în care au fost fabricate.

Rahimi s-a născut în 1988, în Afganistan, dar s-a mutat în Statele Unite. El ar sta în Elizabeth, iar agenţii FBI îi verifică în prezent locuinţa

Rahimi ar fi fost identificat cu ajutorul telefonului mobil folosit la bomba fabricată dintr-o oală sub presiune, descoperită în apropiere de locul deflagraţiei de sâmbătă, au declarat surse apropiate anchetei, citate de ABC News.

Două explozii au avut loc sâmbătă, la New York şi într-o staţiune balneară din New Jersey.

De asemenea, un bărbat, somalezul  Dahir Adan, în vârstă de 22 de ani, a rănit cu o armă albă nouă persoane, într-un centru comercial din Minnesota, un atac revendicat de către organizaţia Statul Islamic.

În noaptea de duminică spre luni, doi bărbaţi care adunau gunoaie în apropiere de gara din oraşul Elizabeth (New Jersey) au alertat poliţia după ce au văzut fire şi un tub ieşind dintr-un rucsac pus într-un coş de gunoi, a declarat primarul, Christian Bollwage.

Ofiţerii au găsit mai multe dispozitive explozibile în rucsac, dintre care unul a explodat accidental, în timp ce geniştii încercau să îl dezamorseze cu un robot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.