Autorităţile americane cred că exploziile şi incidentele din New York şi New Jersey, inclusiv abandonarea a cinci bombe într-un rucsac din apropiere de gara din oraşul Elizabeth, sunt legate între ele, iar guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, a anunţat că nu exclude o legătură externă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anterior, surse apropiate anchetei au declarat pentru CNN că primele date ale investigaţiei privind exploziile din New York şi New Jersey, din weekend, sugerează existenţa unei celule teroriste pe teritoriul Statelor Unite.  Astfel, deflagraţiile ar avea legături între ele.

Poliţia îl caută în prezent pe Ahmad Khan Rahimi, un tânăr american de origine afgană, în legătură cu atacul din cartierul new yorkez Chelsea.

Rahimi s-a născut în 1988, în Afganistan, dar s-a mutat în Statele Unite. El ar sta în Elizabeth, iar agenţii FBI îi verifică în prezent locuinţa

Rahimi ar fi fost identificat cu ajutorul telefonului mobil folosit la bomba fabricată dintr-o oală sub presiune, descoperită în apropiere de locul deflagraţiei de sâmbătă, au declarat surse apropiate anchetei, citate de ABC News.

Două explozii au avut loc sâmbătă, la New York şi într-o staţiune balneară din New Jersey - atacuri prezentate ca deliberate de către autorităţi.

De asemenea, un bărbat, somalezul  Dahir Adan, în vârstă de 22 de ani, a rănit cu o armă albă nouă persoane, într-un centru comercial din Minnesota, un atac revendicat de către organizaţia Statul Islamic.

În noaptea de duminică spre luni, doi bărbaţi care adunau gunoaie în apropiere de gara din oraşul Elizabeth (New Jersey) au alertat poliţia după ce au văzut fire şi un tub ieşind dintr-un rucsac pus într-un coş de gunoi, a declarat primarul, Christian Bollwage.

Ofiţerii au găsit cinci dispozitive explozibile în rucsac, dintre care unul a explodat accidental, în timp ce geniştii încercau să îl dezamorseze cu un robot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.