Mai multe imobile din Franţa care ar aparţine fostului preşedinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, în prezent dat în căutare internaţională, au fost percheziţionate de procurori anticorupţie din Republica Moldova în comun cu ofiţerii din cadrul Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) a Centrului Naţional Anticorupţie din Republica Moldova, au anunţat miercuri autorităţile de la Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii moldoveni au obţinut autorizaţie de la judecătorii de instrucţie francezi pentru a efectua acţiuni pe teritoriul Franţei: percheziţii, audierea unor martori şi aplicarea sechestrului – îngheţarea unor bunuri din Franţa, a precizat Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova.

Acţiunile au avut loc în perioada 9-11 ianuarie 2024, în legătură cu dosarul „Frauda bancară” în care fostul om de afaceri este suspectat că ar fi participat la sustragerea echivalentului a aproape un miliard de dolari din băncile moldoveneşti în perioada 2012-2014. Acţiunile au avut loc în departamentul Haute-Savoie, în oraşul Sciez şi în localităţile Combloux, Chamonix Mont-Blanc, Sallanches şi Douvaine.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Procurorii şi ofiţerii din R. Moldova au călătorit în Franţa pentru a asista la procedura de percheziţii, audierea martorilor şi alte acţiuni. Am convenit să vă spunem detalii despre acţiunile de săptămâna trecută”, a transmis Veronica Dragalin, şefa Procuraturii Anticorupţie, citată de NewsMaker.

Acţiunile au vizat trei bunuri imobile, identificate prin schimbul de informaţii şi coordonarea eforturilor cu autorităţile franceze. Bunurile imobile respective erau înregistrate pe numele unor persoane juridice, însă deţinute de facto de către familia lui Plahotniuc.

„Până la această deplasare în Republica Franceză a fost aplicat sechestru pe mai multe bunuri imobile care îi aparţin lui Vladimir Plahotniuc. Scopul deplasării a fost efectuarea percheziţiilor în aceste bunuri imobile, precum şi la alte persoane, pentru a acumula probe incontestabile ce ar dovedi apartenenţa acestor bunuri imobile anume la familia Plahotniuc. Aceste bunuri erau înscrise pe numele unor companii înregistrate în Franţa şi Cipru, aparent fără nicio legătură cu Vladimir Plahotniuc. (…) Au fost audiate mai multe persoane”, a comunicat adjunctul şefului Procuraturii Anticorupţie, Octavian Iachimovschi.

În Franţa au fost depistate mai multe bunuri care i-ar aparţine lui Plahotniuc, inclusiv un apartament în care a fost găsită o rudă de gradul întâi. Procurorii au refuzat să precizeze despre cine este vorba, invocând faptul că persoana respectivă nu are niciun statut în dosar.

De asemenea, oamenii legii au identificat o vilă pe malul lacului Lèman. „Această vilă se află într-o etapă de reconstrucţie şi o vilă în Combloux, în apropierea munţilor Alpi. Vila are circa 500 m2, şase dormitoare, băi, bibliotecă, vinărie, spaţiu de depozitate a vinului, săli de sport, garaj şi se află în una dintre cele mai expuse zone de vizite a oraşului Combloux”, au detaliat procurorii.

Al doilea bun la fel este în comuna Sciez şi reprezintă un apartament cu două locuri de parcare, amplasat într-un complex rezidenţial, cu acces la un cort de tenis şi bazin, la momentul efectuării acţiunilor de urmărire penală constatându-se că imobilul este gestionat de o rudă apropiată a lui Plahotniuc.

Al treilea bun imobil reprezintă o cabană (chalet) tradiţională pentru zona alpină, cu parter, etaj şi mansardă, amplasată la cota superioară a localităţii Combloux, pe un teren de 21 de ari, cu vedere la vârful Mont Blanc, fiind dotată cu şase dormitoare, birou, bibliotecă, spaţiu de recreere cu şemineu şi bar, sală de sport, saună, cameră de păstrare a vinurilor, cameră frigorifică, garaj pentru 8 unităţi de transport, cazangerie şi alte utilităţi.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicaţi 92 000 de euro şi 3 000 de franci elveţieni, urmând a fi stabilită originea banilor, cu ulterioara aplicare a sechestrului. Au mai fost confiscate suporturi tehnice, telefoane şi mai multe documente pentru a fi cercetate în cadrul cauzei penale şi care informaţii suplimentare şi despre alte bunuri imobile şi mobile ce aparţin familiei Plahotniuc, cum ar fi o vilă din Elveţia. Totodată, au fost audiaţi martori care au indicat că beneficiar efectiv al bunurilor supuse percheziţiei este fostul lider al PDM.

În iulie 2023, Procuratura Anticorupţie l-a trimis în judecată pe Vladimir Plahotniuc, în lipsa învinuitului, în prezent fiind în vigoare un mandat de arestare.

Vladimir Plahtniuc, care a dominat politica de la Chişinău în urmă cu zece ani, este în prezent pe lista persoanelor sancţionate de UE, Marea Britanie, SUA şi Canada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.