Preşedintele francez Emmanuel Macron va ”continua” să discute cu omologul său rus Vladimir Putin - marele absent la summitul G20, la Bali, în Indonezia -, pe care-l va suna după această reuniune, anunţă luni Palatul Élysée, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Există o serie de tensiuni şi o izolare (...) care este una dintre cauzele acestei alegeri” a lui Vladimir Putin de nu lau parte la summitul G20, însă şeful statului francez ”va continua să discute” cu liderul de la Kremlin şi îl ”va suna după acest (summit) G20, anunţă preşedinţia franceză cu o zi înainte de deschderea reuniunii.

Pe de altă parte, Emmanuel Macron urmează să insiste marţi, în cadrul unei reuniuni cu omologul său chinez Xi Jinping, asupra faptului că este şi ”în interesul” Chinei ”să exercite presiuni” asupra Rusiei cu privire la Ucraina, potrivit preşedinţiei franceze.

”Interesul tău şi al meu este să exercităm presiuni asupra Rusiei, pentru ca să se întoarcă la masa negocierilor şi să respecte dreptul internaional”, urmează să-i spună Macron lui Xi, potrivit preşedinţiei franceze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.