Preşedintele francez Emmanuel Macron a prezidat marţi o ceremonie cu ocazia Zilei Naţionale marcată de criza sanitară cu care Franţa se confruntă din primăvară - o defilare militară limitată numai în Place de la Concorde, la Paris şi un omagiu adus personalului medical din armată cu privire la implicarea sa în ”prima linie” împotriva epidemiei cauzate de nou coronavirus, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma acestei ceremonii - fără precedent prin forma sa -, preşedintele Republicii prezintă ”noul drum” pe care vrea să angajeze Franţa în ultimii doi ani mandatului său de cinci ani, în primul interviu televizat de 14 iulie pe care-l acordăde când s-a instalat la Palatul Elysée.

Reluând o tradiţie instaurată de Valéry Giscard d’Estaing în 1978, Macron urma să facă precizări cu privire la planul de relansare economică menit să contracareze criza economică şi socială cauzată de pandemia covid-19.

În faţa unor tribune ”aerisite” din cauza regulilor cu privire la distanţarea socială impusă în vederea opririi răspândirii noului coronavirus, care s-a soldat cu peste 30.000 de morţi în Franţa, Emmanuel Macron a trecut în revistă trupele, după care a asistat la o ceremonie militară pe tema unei ”Naţiuni angajate, unite şi solidare”.

Acest mesaj a fost bruiat, scurt timp, de apariţia unei banderole purtate de baloane, pe cerul Parisului, pe care se putea citi mesajul ”în spatele omagiilor, Macron asfixiază spitalele”.

Avioane au survolat, ca de obicei, Champs-Elysées, însă trupele terestre nu au parcurs marele bulevard, aşa cum vrea tradiţia din 1980.

Aproximativ 2.000 de militari - şi nu 4.000, ca de obicei - au traversat Place de la Concorde.

Ceremonia a început cu un omagiu adus generalului Charles de Gaulle, la 80 de ani de la apelul său, la 18 iunie, la rezistenţă împotriva ocupaţiei Franţei de către Germania nazistă.

Franţa a mulţumit totodată în mod solmen celor patru ţări care au ajutat-o în timpul crizei sanitare, şi anume Germania, Austria, Luxemburgul şi Elveţia, care au primit pacienţi, cu scopul de a uşura spitale franceze.

Directorul Mondial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a aflat printre invitaţi, în Place de la Concorde.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.