Franţa, Germania şi Regatul Unit au acuzat Iranul, la mai bine de o săptămână după atacul unor instalaţii petroliere în Arabia Saudită, de faptul că este ”responsabil” şi l-au îndemnat ”să se abţină de la orice nouă provocare”, relatează AFP.
Spre deosebire de Statele Unite şi Arabia Saudită - care au arătat aproape imediat cu degetul Teheranul, urmate la câteva zile de Regatul Unit -, Franţa şi Germania s-au abţinut până acum să desemneze un vinovat.
Însă ele s-au exprimat în mod oficial luni, în marja Adunării Generale a ONU, la New York.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este clar pentru noi că Iranul poartă responsabilitatea acestui atac. Nu există altă explicaţie plauzibilă”, au declarat Emmanuel Macron, Angela Merkel şi Boris Johnson într-un comunicat comun, la finalul unei întâlniri tripartite.
Atacul instalaţiilor petroliere aparţinând Aramco a fost revendicat de către rebelii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, care luptă împotriva Guvernului yemenit, susţinut de o coaliţie militară condusă de Riad.
Mari manevre diplomatice erau în curs luni, în marja AG, într-o încercare de a dezescaladare în regiune şi de organizare a unei întâlniri istorice între preşedinţii american Donald Trump şi iranian Hassan Rohani.
Emmanuel Macron, care se află în prima linie a acestor eforturi, s-a întâlnit prima oară luni cu Donald Trump şi urmează să-l revadă marţi, iar marţi seara urmează să se întâlnească cu Hassan Rohani.
În comunicatul lor, cei trei lideri europeni subliniază amploarea globală a acestor atacuri, care ”privesc toate ţările şi cresc riscul unui conflict major”.
”Atacurile subliniază de asemenea necesitatea unei dezescaladări în regiune, prin eforturi diplomatice continue şi un angajament cu toate părţile”, apreciază ei şi îndeamnă la găsirea ”unei soluţii politice la conflictul în curs în Yemen”.
Ei cer din nou Iranului să revină la respectarea Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian (JCPoA), menit să împiedice republica islamică să se doteze cu arma nucleară şi să se angajeze în negocieri cu privire la rolul său în securitatea regională.
Occidentalii acuză Teheranul de scopuri hegemonice în regiune, prin intermediul unor miliţii aflate din Liban în Irak şi în Siria. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi dă asigurări că vrea înainte de orice să-şi garanteze propria securitate în faţa vecinilor şi rivalilor de la Golful Persic.
Înainte de a pleca la New York, preşedintele Rohani a declarat că Iranul va prezenta la ONU un plan de cooperare regională menit să asigure securitatea apelor Golfului Persic.
Statele Unite au ieşit în mai 2018 din acordul nuclear şi au reimpus dure sancţiuni economice Iranului. Teheranul a rispostat un an mai târziu începând să se dezangajeze din acord, în contextul în care economia iranianăeste dur afectată de sancţiuni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...