Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a prezentat tabăra miercuri, într-o conferinţă de presă pe tema alegerilor legislative anticipate, drept un ”bloc central” împotriva ”extremei drepte” şi ”extremei stângi”, relatează BFMTV.
”De duminică, măştile cad, iar bătălia valorilor iese la lumina zilei”, a prezentat Emmanuel Macron peisajul politic francez, la trei zile după ce a anunţat dizolvarea Adunării Naţionale, în urma unei înfrângeri usturătoare a taberei sale în alegerile europene de către extrema dreaptă.
Preşedintele francez a ţintit vizând ”extrema strângă”, fără să-l numească, Partidul La France insoumise (LFI, stânga radficală).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În campania alegerilor europene, LFI ”s-a făcut vinovat de antisemitism, comunitarism, antiparlamentarism şi, în fond, de o ruptură de fapt cu multe valori ale republicii”, în opinia sa.
În oglinfă, Macron a evocat partidul Socialist (PS, centru-stânga), adică ”stânga republicană şi liderii săi, care au exprimat, se pare, alegeri clare în timpul acestei campanii europene privind social-democraţia, economia socială de piaţă, UE”.
El a denunţat ”alianţe împotriva naturii”, în contextul în care stânga vrea să formeze un ”front popular”, iar preşedintele Partidului Les Republicains (LR, dreapta) Éric Ciotti s-a pronunţat în favoarea unui acord cu Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) în vederea alegerilor legislative, în pofida faptului că cadrele partidului său nu l-au urmat.
Emmanuel Macron critique les unions de la gauche et de la droite : «Ces alliances sont des bricolages d’appareil, mais en aucun cas des majorités pour gouverner» pic.twitter.com/sxRo1skh2w
— CNEWS (@CNEWS) June 12, 2024
Membrii acestor coaliţii ”nu sunt de acord aproape asupra a nimic, cu excepţia posturilor de împărţit” şi ”nu vor fi în stare să aplice vreun program”, a denunţat Emmanuel Macron.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.