Emmanuel Macron a declarat joi că nu a acceptat un moratoriu propus de Rusia cu privire la desfăşurarea de rachete nucleare în Europa şi că a îndemnat NATO să discute acest subiect cu Moscova şi să-i implice pe europeni în discuţii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în decebrie 1987 de Statele Unite şi Uniunea Sovietică, a exprimat în august, iar NATO acuză Rusia de dezvoltarea şi desfăşurarea unui sistem de rachete care încalcă acest acord.

Preşedintele rus Vladimir Putin, care dezminte orice încălcare a Tratatului INF, a propus un moratoriu asupra desfăşurării în Europa a unor rachete cu rază intermdiară de acţiune care pot fi dotate cu focoase nucleare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Într-o conferinţă de presă comună, la Paris, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în urma unei întâlniri de peste o oră, Emmanuel Macron a anunţat că Franţa a răspuns acestei propuneri ruse, dar nu a acceptat acest moratoriu.

”Noi nu am acceptat moratoriul propus de Rusia (...), dar am considerat, ca bază a discuţiei, să nu o alungăm pur şi simplu”, a declarat preşedintele francez, îndemnând din nou la ”un dialog cu Rusia robust, lucid şi exigent”.

”Ce se propunea? Să se constate sfârşitul Tratatului (INF) fără nimic altceva? Să fim serioşi”, a declarat el, subliniind că are grijă să ”ia toate interesele din domeniul securităţii în calcul, mai ales (ale ţărilor europene) care se află cel mai aproape de Rusia”.

Şeful statului francez, care aprecia la 7 noiembrie că NATO se află într-o stare de ”moarte cerebrală”, din cauza unei apatii europene faţă de tendinţele unilateraliste ale Statelor Unite ale lui Donald Trump, şi-a exprimat dorinţa ca problema controlului armamentului să fie soluţionată ”în primul rând şi înainte de toate” în interiorul Alianţei Nord-Atlantice, în vederea unei ieşiri dintr-o confruntare între americani şi ruşi.

”Noi nu ne putem delega securitatea unui acord bilateral în care niciun european nu este parte”, a subliniat Emmanuel Macron.

”Noua generaţie de acorduri pe care o doresc (...) trebuie să facă obiectul unui efort important şi unei coordonări în cadrul Alianţei (...). Ea presupune o implicare a europenilor în acest viitor tratat”, a subliniat el, îndemnând la ”construirea unei noi arhitecturi a încrederii şi securităţii în Europa, care să treacă prin clarificarea relaţiilor noastre cu Rusia şi prezentarea condiţiilor noastre”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.