Marea Britanie are termen până cel mai târziu la jumătatea lui martie să încheie cu Uniunea Europeană (UE) un acord privind Brexitul, care să poată să fie aprobat de Consiliul European prevăzut la 21 şi 22 martie, a declarat miercuri, sub protecţia anonimatului, un diplomat european, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cazul în care nu se ajunge la un acord, Guvernul britanic va fi nevoit să amâne data ieşirii din UE sau să părăsească Uniunea fără acord, a adăugat acest diplomat.

”Ei (britanicii) au (termen) până la 10 martie, poate până la 15 martie cel mai târziu”, a declarat diplomatul citat, precizând că europenii au nevoie de un pic de timp pentru a pregăti summitul european.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În caz contrar, vor trebui să amâne Brexitul sau să iasă” fără acord, a spus el.

Regatul Unit urmează să iasă din Uniunea Europeană la 29 martie, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 30 martie, 1.00, ora României).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.