Senatul american a confirmat nominalizarea în postul de guvernatoare a Bănci centrale americane (Fed) a economistei Lisa Cook, care devine prima femeie de culoare care ocupă postul, în pofida opoziţiei republicanilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorii au validat cu 51 de voturi candidatura propusă de Joe Biden, iar votul vicepreşedintei Kamala Harris a permis obţinerea majorităţii.

Nominalizarea lui Cook s-a lovit de o opoziţie puternică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Senatorii nu au reuşit să organizeze, la sfârşitul lui aprilie, un vot final de confrmare, din cauză că republicanii s-au opus acestei nominalizări.

Liderul republicanilor în Senat Mitch McConnell a acuzat-o pe Lisa Cook inclusiv de faptul că a ”promovat teorii ale complotului” pe tema rasismului în poliţie.

Lisa Cook a fost unul dintre consilieri economici ai Casei Albe în timpul preşedinţei lui Barack Obama, dar ai echipei de tranziţie a lui Joe Biden.

Potrivit susţinătorilor săi, ea urmează să promoveze o nouă perspectivă a puternicei Rezerve federale.

O profesoară de economie şi relaţii internaţionale la Universitatea statului Michigan, ea şi-a conasacrat o mare parte a cercetărilor ”cicatricelor” economice, anterior nemăsurate, ale discriminării asupra capacităţii de producţie a celei mai mari economii a lumii.

Ea este absolventă în economie a Universităţii Oxford, deţine un doctorat de la Universitatea California din Berkeley şi vorbeşte cinci limbi, inclusiv franceză şi rusă. A lucrat la redresarea Rwandei după genocidul din 1994.

”Convingerile mele au fost modelate de copilăria mea la Milledgeville, în Georgia (în sud-estul Americii). Era Sudul desegregaţionist”, declara ea la 3 februarie într-o audiere în Comisia însărcinată cu Băncile în Senat.

Mandatul său se încheie în ianuarie 2024, iar nominalizarea intervine în contextul în care Banca centrală luptă împotriva unei inflaţii puternice, care nu afectează însă creşterea economică şi locurile de muncă.

”Dr. Cook înţelege cum îi afectează politica economică pe toţi americanii. Ea ştie că muncitorii sunt motorul creşterii noastre economice şi înţelege că atunci când toată lumea participă la economia noastră, aceasta creşte mai repede şi mai puternic”, a salutat într-un comunicat senatorul democrat Sherrod Brown.

Lisa Cook ocupă unul dintre numeroasele posturi pe care Joe Biden le are de ”acoperit” la Fed şi care-i oferă posibilitatea să remodeleze Consiliul Guvernatorilor al instituţiei.

Lael Brainard, singura democrată în organism din 2014, a fost confirmată la sfârşitul lui aprilie în postul de vicepreşedintă a Fed.

Plenul Senatului urmează să se pronunţe atât asupra unui nou mandat al preşedintelui Jerome Powell, căruia Joe Biden i-a oferit un al doilea mandat de patru ani, cât şi asupra nominalizării în postul de guvernator a lui Philip Jefferson, un profesor de economie afroamerican.

Casa Albă urmează să propună un nou candidat la postul-cheie de vicepreşedinte însărcinat cu Reglementările bancare, după ce Sarah Bloom Raskin a renunţat din cauza unei susţineri insuficiente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.