Liderii Grupului celor Şapte (G7) au precizat, într-un comunicat dat publicităţii duminică seară, că acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin “aduc ruşine Rusiei” şi că nu vor precupeţi niciun efort pentru ca Putin şi cei care îl susţin să fie traşi la răspundere.
“Astăzi, 8 mai, noi, liderii Grupului celor Şapte, alături de Ucraina şi de comunitatea globală, comemorăm încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi eliberarea de fascism şi de stăpânirea terorii naţional-socialiste, care a cauzat distrugeri nemăsurate, orori de nedescris şi suferinţă umană. Plângem milioane de victime şi le omagiem, în special pe toţi cei care au plătit preţul suprem pentru a doborî regimul Naţional Socialist, inclusiv aliaţii occidentali şi Uniunea Sovietică.
77 de ani mai târziu, preşedintele Putin şi regimul său au ales acum să invadeze Ucraina într-un război neprovocat de agresiune împotriva unei ţări suverane. Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului rus. Prin invazia şi acţiunile în Ucraina începând din 2014, Rusia a încălcat ordinea internaţională bazată pe reguli, în special Carta ONU, concepută după al Doilea Război Mondial pentru a cruţa generaţiile care au urmat de flagelul războiului”, se arată în comunicat.
Liderii au precizat că l-au asigurat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de solidaritatea şi susţinerea totală a G7. “L-am asigurat pe preşedintele Zelenski că suntem pregătiţi şi de alte acţiuni pentru a ajuta Ucraina să îşi asigure viitorul liber şi democratic. Vom continua să oferim asistenţă militară şi de apărare Forţelor Armate Ucrainene, vom continua să susţinem Ucraina în apărarea reţelelor sale împotriva incidentelor cibernetice şi vom extinde cooperarea, inclusiv cu privire la securitatea informaţiilor. Vom continua să susţinem Ucraina pentru a-şi mări securitatea economică şi energetică”.
Liderii G7 au menţionat şi susţinerea financiară şi materială pentru Ucraina, de peste 24 de miliarde de dolari pentru 2022 şi nu numai, adăugând că eforturile vor fi mărite săptămânile care vin.
“Reiterăm condamnarea agresiunii militare a Rusiei neprovocată, nejustificată şi ilegală şi atacurile asupra civililor şi infractructurii civile, care a avut ca rezultat o catastrofă umanitară teribilă în inima Europei. Suntem îngroziţi de pierderea de numeroase vieţi umane, de încălcarea drepturilor omului şi distrugerile aduse de acţiunile Rusiei în Ucraina”, se mai arată în comunicat.
“Nu vom precupeţi niciun efort pentru ca preşedintele Putin şi arhitecţii şi complicii acestei agresiuni, inclusiv regimul Lukaşenko în Belarus, să dea socoteală pentru acţiunile lor, conform legislaţiei internaţionale. Condamnăm tentativele Rusiei de a înlocui autorităţile ucrainene alese democratic cu unele nelegitime. Nu vom recunoaşte aceste acte de încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, au adăugat liderii G7.
În comunicat se menţionează şi faptul că Rusia are o strategie de dezinformare inclusiv a propriei populaţii cu privire la situaţia din Ucraina.
Liderii G7 s-au angajat şi să respecte următoarele măsuri: eliminarea treptată a dependenţei de energie din Rusia; interzicerea sau prevenirea furnizării de servicii cheie de care depinde Rusia, acţiuni împotriva băncilor ruseşti cu legătură cu economia globală, împiedicarea tentativelor regimului de la Moscova de a-şi răzpândi propaganda, continuarea campaniei împotriva “elitei financiare” şi familiilor acelor persoane care îl susţin pe Putin.
Războiul lui Putin afectează economia globală, iar cel mai puternic sunt lovite naţiunile vulnerabile, de aceea G7 şi partenerii săi îşi multiplică eforturile pentru a contracara impactul războiului.
Liderii Grupului celor Şapte i-au cerut Rusiei să pună capăt activităţilor care împiedică producţia şi exporturile de mâncare de către Ucraina, în caz contrar situaţia fiind privită ca “un atac asupra hrănirii lumii”.
“G7 şi Ucraina sunt uniţi în aceste vremuri dificile în misiunea lor de a asigura viitorul democratic, prosper al Ucrainei. Rămânem uniţi în hotărârea noastră că preşedintele Putin nu trebuie să câştige acest război împotriva Ucrainei. Datorăm memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în al Doilea Război Mondial să continuăm să luptăm pentru asta astăzi, pentru poporul ucrainean, pentru Europa şi comunitatea globală”, au conchis liderii G7.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.