Forţele Democrate ale Kurzilor Sirieni (SDF) au anunţat duminică decizia de a se retrage la o distanţă de peste 30 de kilometri de graniţa cu Turcia, anunţ salutat de Damasc, care a afirmat că Turcia trebuie să pună capăt agresiunii din nord-estul Siriei, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Turcia a lansat ofensiva sa transfrontalieră pe 9 octombrie, având ca ţintă forţele kurde YPG din nord-estul Siriei, după ce preşedintele american Donald Trump a cerut trupelor americane să se retragă din regiune.

Preşedintele turk Tayyip Erdogan şi preşedintele rus Vladimir Putin au convenit pe 22 octombrie că grănicerii sirieni şi poliţia militară rusă vor elibera de luptătorii YPG o zonă de până la 30 de kilometri, pe parcursul unei perioade de şase zile care se va încheia marţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

YPG este componenta principală a SDF şi este considerată de Ankara drept o grupare teroristă din cauza legăturilor cu insurgenţii kurzi din sud-estul Turciei. Dar SDF a fost principala aliată a Statelor Unite în lupta cu militanţii grupării Stat Islamic.

”SDF se repliază pe noi poziţii, departe de graniţa turco-siriană din nord-estul Siriei, în conformitate cu termenii acordului (dintre Erdogan şi Putin), pentru a opri vărsarea de sânge şi pentru a proteja locuitorii din regiune de atacurile turce”, a anunţat SDF într-un comunicat.

SDF a cerut Rusiei să asigure un dialog constructiv” între administraţia kurdă din nord-estul Siriei şi guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Moscova este cel mai apropiat aliat al preşedintelui Assad, iar puterea miliară a Rusiei a fost decisivă în ajutarea lui de a întoarce în favoarea sa războiul civil şi a recuceri mare parte din teritoriul ţării.

Acordul de la Soci permite forţelor lui Assad să revină în părţi din nord-estul Siriei din apropierea graniţei cu Turcia pentru prima oară în ultimii ani.

Guvernul de la Damasc a salutat retragerea SDF care ”elimină principalul pretext al agresiunii flagrante a Turciei în teritoriul sirian”, a relatat agenţia siriană de presă SANA, citând o sursă din Ministerul de Externe sirian.

Guvernul va ajuta cetăţenii să se reintegreze, creând condiţiile pentru revenirea la unitatea naţională a Siriei, potrivit SANA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.