Kremlinul refuză să-şi dezvăluie poziţia înaintea negocierilor cu Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, în timp ce Kievul cere un armistiţiu ”imedat” şi o retragere a trupelor ruse, potrivit preşedinţiei ucrainene, relatează AFP.
”Nu voi anunţa poziţiile pe care le avem, etc. Negocierile trebuie să aibă loc în tăcere”, a declarat el în conferinţa sa de presă zilnică.
”Să lăsăm negociatorii să se instaleze”, a subliniat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În fiecare oră în plus de război mor cetăţeni şi militari ucraineni. Ne-am înţeles să ajungem la un acord, dar el trebuie să fie în interesul ambelor părţi”, a declarat la televiziune negociatorul rus Vladimir Medinski, un consilier al Kremlinului.
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis să ”demilitarizeze” şi să ”denazifice” Ucraina atunci când a lansat războiul şi a acuzat Kievul de orchestrarea unui pretins ”genocid” al rusofonilor.
Negocierile între Rusia şi Ucraina au început luni, în Belarus - prmele între cele două ţări de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, lansată de Moscova, potrivit agenţiei oficiale belaruse de presă Belta.
Delegaţia rusă este condusă de către consilierul de la Kremlin Vladimir Medinski, iar delegaţia ucraineană de către Ministrul ucrainean al Apărării Oleksiï Reznikov, care i-a parte la negocieri în uniformă militară kaki.
”Vă puteţi simţi în deplină siguranţă”, le-a spus, primindu-i, ministrul belarus de Externe Vladimir Makei.
Kievul subliniază că ”problema-cheie este un armistiţiu imediat şi retragerea trupelor (ruse) de pe teritoriul ucrainean”, a anunţat luni preşedinţia ucraineană.
Negocierile ruso-ucrainene au loc într-una dintre reşednţele preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, la fronrtiera belaruso-ucraineană, în regiunea Gomel, în apropiere de centrala nucelară avariată Cernobîl, care se află pe teritoriul ucrainean.
Ele au loc în timp ce ofensiva rusă, lansată la 24 februarie, se loveşte de rezistenţa armatei ucrainene, iar sancţiuni de o amploare fără precedent impuse către Occident zgudeuie economia rusă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...