Kremlinul l-a retrogradat pe comandantul Flotei ruse din Pacific, amiralul Serghei Avakianţ, pe fondul unei verificări-surpriză a pregătirii forţelor pe care le conducea, în cadrul unor exerciţii care au început la 14 aprilie şi s-au încheiat după o săptămână şi care fuseseră lăudate de Kremlin. În locul amiralului, care a fost tras pe linie moartă primind însărcinări de birocrat, a fost numit amiralul Viktor Liina, comandant al Flotei ruse de la Marea Baltică, care anterior fusese prim-adjunct al comandantului Flotei ruse de la Marea Neagră.
Viceprim-ministrul rus Iuri Trutnev, trimis prezidenţial în Districtul Federal al Extremului Orient, a anunţat miercuri "numirea" comandantului Flotei ruse din Pacific, amiralul Serghei Avakianţ, la biroul care supraveghează centrele de pregătire sportivă militară şi de educaţie patriotică din Rusia, o retrogradare clară pentru unul dintre cei mai înalţi ofiţeri comandanţi din Marina rusă, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa analiză.
Nu este clar de ce un oficial de la Kremlin a anunţat iniţial, în locul Ministerului Apărării, detaşarea lui Avakianţ în noua poziţie, menţionează ISW, un think tank cu sediul la Washington.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Flota rusă din Pacific a raportat joi că amiralul Avankianţ îşi schimbă poziţia întrucât acesta ar fi atins limita de vârstă a Ministerului rus al Apărării pentru serviciul militar (65 de ani). Cu toate acestea, agenţia de presă TASS, organ de presă al statului rus, a relatat că sursele sale spun că retrogradarea lui Avakianţ nu se datorează vârstei sale înaintate. Mai mulţi generali ruşi - inclusiv actualul comandant al teatrului rusesc din Ucraina, şeful Statului Major General al Armatei, generalul Valeri Gherasimov, şi comandantul-şef al Forţelor Terestre, Oleg Saliukov - au servit în forţele armate ruse după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat la 14 aprilie o verificare-surpriză a pregătirii Flotei Pacificului, inspecţie care s-a încheiat vineri. La începutul săptămânii, într-o întâlnire cu ministrul apărării Serghei Şoigu, Vladimir Putin însuşi a elogiat "manevrele ruseşti de foarte înalt nivel” din Oceanul Pacific, la care au luat parte zeci de nave, submarine şi avioane. Şoigu a venit la Kremlin pentru a-i raporta personal lui Putin despre aceste exerciţii care se desfăşurau în contextul unor manevre pe care şi SUA le aveau programate în zonă.
TASS a anunţat vineri, pe surse, că actualul comandant al Flotei ruseşti de la Marea Baltică, amiralul Viktor Liina, va prelua comanda Flotei Pacificului, iar adjunctul şefului Statului Major General, viceamiralul Vladimir Vorobiov, mâna dreaptă a lui Gherasimov, este trimis la comanda Flotei Baltice.
Kremlinul l-a retrogradat în mod clar pe Avakianţ de la un comandant operaţional de rang înalt la un birocrat militar care supervizează activitatea programatică, în ciuda faptului că oficialii ruşi au prezentat această schimbare drept o nouă "numire", comentează ISW.
Retrogradarea lui Avakianţ poate fi legată de performanţa slabă a infanteriei navale a Flotei Pacificului (precum brigăzile 155 şi 40 de infanterie navală) în jurul Vuhledar, în estul Ucrainei, de la începutul anului 2023. Este posibil, de asemenea, ca Avakianţ să fi eşuat într-un fel sau altul în desfăşurarea exerciţiilor la scară largă din Pacific, arată ISW.
Fostul ofiţer rus Igor Ghirkin, devenit un blogger naţionalist ultraconservator, a făcut legătura între demiterea lui Avakianţ şi exerciţiile Flotei din Pacific şi a întrebat sarcastic dacă cineva ar putea conduce exerciţii în cadrul Ministerului rus al Apărării, o aluzie probabilă la demiterea ministrului rus al apărării Serghei Şoigu. Un alt blogger militar rus a salutat, de asemenea, demiterea lui Avakianţ, afirmând că Rusia trebuie să numească nişte comandanţi tineri, aşa cum este şeful serviciului de informaţii al armatei ucrainene, generalul Kirilo Budanov, notează ISW.
Potrivit TASS, noul comandant al Flotei Pacificului, amiralul Viktor Nikolaevici Liina, s-a născut în 1968 şi a servit în Flota Nordului mai întâi ca inginer pe submarin, apoi a comandat.un crucişător cu rachete cu propulsie nucleară. A deţinut funcţiile de comandant adjunct, şef de stat major şi comandant al diviziei de submarine şi comandant adjunct al forţelor submarine ale Flotei Nordului. În 2010, Liina a devenit comandant al Bazei Navale din Marea Albă a Flotei Nordului. Doi ani mai târziu, a fost promovat la rangul de contraamiral şi numit comandant al trupelor şi forţelor din nord-estul Rusiei. În 2014, a intrat la Academia Militară a Statului Major General al Forţelor Armate Ruse. După absolvirea sa timpurie, în 2016, a fost numit prim-adjunct al comandantului Flotei Mării Negre. La 1 august 2019, a preluat funcţia de şef-adjunct al Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, iar la 5 octombrie 2021, Viktor Liina a fost numit comandant al Flotei Baltice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.