Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut mandatul de arestare emis pe numele acestuia, relatează AFP.
”Judecătorul Tribunalului Suprem a dat azi (luni) o ordonanţă în care declară amnistia neaplicabilă delictului de detunare de fonduri în dosarul care-l vizează pe fostul preşedinte al Generalitat Carles Puigdemont”, anunţă într-un comunicat difuzat luni Tribunalul, precizând că mandatul de arestare emis pe numele acestuia rămâne în vigoare.
Această hotărâre poate fi atacată în recurs în termen de trei zile de la notificarea părţilor, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La 30 mai, Parlamentul spaniol a adoptat o lege a amnistierii separatiştilior catalani - preşul pe care premierul spaniol Pedro Sánchez a fost nevoit să-l plătească pentru a rămâne la putere, în noiembrie, cu susţinerea a două partide separatiste catalane, care cereau în schimbul susţinerii lor această măsură.
Legea a fost promulgată la 11 iunie.
Scopul leguitorilor era ca justiţia să înceapă imediat să anuleze mandatele de arestare emise pe numele separatiştilor care au fugit în străinătate şi ca aceste anulări să rămână valabile până la examinarea recursurilor depuse împotriva legii, un proces care poate dura luni de zile sau ani.
Însă, în contextul în care peste 400 de persoane au fost urmărite sau condamnate cu privire la delicte în legătură cu secesiunea eşuată din 2017 a Cataloniei sau cu evenimentele care au urmat-o orii precedat-o, această sarcină se anunţă deificilă la tribunale, care este necesar să decidă caz cu caz.
ÎNTOARECEREA SEPARATIŞTILOR?
Această lege urma să permită întoarcerea în Spania a separatiştilor aflaţi în continuare în exil, în frunte cu Carles Puigdemont, care a fost preşedintele Guvernului regional catalan în timpul evenimentelor din 2017, care trăieşte de atunci în exil în Belgia, unde a fugit cu scopul de a se sustrage urmăririlor penale.
Inculpat cu privire la - deturnare de fonduri, nesupunere şi terorism -, Puigdemont, care este vizat de un mandat de arestare de la evenimentele din 2017, spera să se poată întoarce rapid în Spania după promulgarea legii.
Judecătorul LLarena a stabilit că legea amnistiei se aplică delictului de nesupunere, dar că ”comportamentele” reporşate lui Puigdemont şi altor doi sepratişti ”corespund deplin celor două excepţii pe care le prevede legea” în privinţa deturnării de fonduri.
Concret, magistatul a conchis că Puigdemont a dovadă de voinţa de a obţine un beneficiu personal şi un impact asupra intereselor financiare ale Uniunii Europene (UE), ceea ce face amnistia inaplicabilă.
Prin urmare, mandatul de arestare ”este menţinut numai cu privire la delictul deturnării de fonduri, nu al nesupunerii”, se arată în document.
Delictul de terorism de care este acuzat Puigdemont în alt caz, separat, nu este abordat în această hotărâre a Tribunalului Suprem.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...