Un judecător federal a respins procesul de defăimare intentat de Donald Trump împotriva CNN, în care cerea despăgubiri de 475 de milioane de dolari, fostul preşedinte susţinând că televiziunea americană l-a asociat cu Adolf Hitler atunci când a calificat drept "marea minciună" insinuările sale că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost fraudate, relatează Reuters.
Într-o hotărâre pronunţată vineri seara târziu, judecătorul american Raag Singhal, care a fost numit de Trump în 2019, a spus că au fost opinii comentariile CNN, nu fapte, şi, prin urmare, nu pot face obiectul unei plângeri pentru defăimare.
"Afirmaţiile CNN, deşi reprobabile, nu au fost, din punct de vedere juridic, defăimătoare", a scris Singhal, care este judecător la tribunalul federal din Fort Lauderdale, Florida, în apropiere de reşedinţa lui Trump de la Mar-a-Lago.
"Suntem de acord cu constatările respectatului judecător că afirmaţiile CNN despre preşedintele Trump sunt reprobabile. CNN va fi tras la răspundere pentru judecarea greşită a preşedintelui Trump şi a susţinătorilor săi", a comentat un purtător de cuvânt al fostului preşedinte, care nu a precizat însă dacă Trump va face apel la această decizie a judecătorului.
Procesul, care a fost intentat în octombrie 2022, a evidenţiat cinci cazuri în care CNN fie a publicat articole, fie a difuzat comentarii care se referă la afirmaţiile lui Trump despre alegerile din 2020 ca fiind "marea lui minciună" (Big Lie). Expresia este, de asemenea, asociată cu utilizarea propagandei de către regimul nazist.
Formularea, se arată în plângerea depusă de Trump, a constituit "un efort deliberat al CNN de a propaga către publicul său o asociere între reclamant şi una dintre cele mai respingătoare figuri din istoria modernă".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Însă simpla utilizare a expresiei "mare minciună" nu este suficientă pentru a da naştere unei adevărate conotaţii, a decis judecătorul Singhal. "Niciun telespectator rezonabil nu ar putea (sau ar trebui) să facă, în mod plauzibil, această asociere", a spus el.
De la lansarea primei sale campanii prezidenţiale, în 2015, Trump a atacat deseori instituţii media ale căror relatări despre el nu-i sunt pe plac, iar CNN a fost o ţintă preferată.
Trump este favorit pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, în ciuda faptului că se confruntă cu acuzaţii atât la nivel statal, cât şi federal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.