Fotografii şi înregistrări video ale unor atrocităţi atribuite regimului sirian al lui Bashar al-Assad, la At Tadamon, la periferia Damascului, în 2013, trimise Ministerului francez de Externe, sunt exploatate de către Parchetul Naţional francez Antiterorist, anunţă PNAT, relatează AFP.
Quai d'Orsay anunţa vineri, într-o conferinţă de presă, că a primit ”o documentaţie importantă cu privire la posibile crime comise de către forţe ale regimului sirian”.
”Aceste documente, foarte multe forografii şi videouri, arată atrocităţi comise de către forţe de ordine proregim în masacrul de la Tadamon, la Damasc, în 2013. Câteva zeci de civili au fost ucişi în aceste atrocităţi”, acuza diplomaţia franceză.
Aceste elemente au fost colectate printr-o ”muncă hotărtă a mai multor apărători ai drepturilor omului”, preciza ministerul, salutându-le ”curajul”.
Potrivit Quai d'Orsay, ”aceste presupuse fapte sunt suscepibile să constituie cele mai grave crime internaţionale, crime împotriva umanităţii şi crime de război”, cu privire la care justiţia franceză dispune de o competenţă universală.
Aceste fişiere au fost transmise PNAT, în baza Articolului 40 al Codului Procedurii Penale, care onbligă orice autoritate care are cunoştinţă de o crimă sau delict să le semnaleze justiţiei.
Aceste documente sunt exploatate în prezent în vederea stabilirii faptului dacă ”se integrează în anchete în curs sau dacă necesită deschiderea unei noi anchete”, anunţă PNAT.
Mai multe anchete preliminare şi proceduri judiciare cu privire la acuzaţii de atrocităţi atribuite regimului al-Assad sau unor grupări rebele se află în curs la Secţia Crime împotriva umjanităţii a Tribunalului Judiciar din Paris.
La sfârşitul lui aprilie, cotidianul britanic The Guardian şi New Lines Institute de la Washington au publicat articole şi înregistrări video care dezvăluiau execuţia a zeci de persoane de către forţe ale regimului la al-Tadamon.
Video proof of 2013 Tadamon, Syria massacre by Syrian regime released. Nearly 300 civilians, incl women & children were executed & buried in mass grave by regime militia. Videos and pics given to researchers in Amsterdam to prepare evidence of war crimes & identify the killers1/2 pic.twitter.com/tqQD0JwOKM
— @bakhtiyar ashraf qureshi (@BakhtiyarAshra4) April 28, 2022
Într-una dintre înregistrările video, filmată în aprilie 2013, un membru al forţelor regimului sirian, în ţinută militară, le ordonă unor bărbaţi, legaţi la ochi şi la mâini, că alege către o groapă comună.
Bărbaţii sunt executaţi unul câte unul şi cad în groapă.
Corpurile sunt, apoi, incinerate.
”După un deceniu de crime comise împotriva poporului sirian, Franţa rămâne complet mobilizată pentru ca cei care se fac vinovaţi să dea socoteală pentru faptele lor în faţa justiţiei”, subliniază Quai d'Orsay, care consideră că ”lupta împotriva impunităţii este o problemă de dreptate faţă de victime” şi ”o condiţie esenţială în construirea unei păci durabile în Siria”.
Războiul civil din Siria s-a soldat, începând din 2011, când a izbucnit, cu o jumătate de milion de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...