Jurnalista Véronique Robert, rănită în explozia unei mine la Mosul, în Irak, unde realiza un reportaj pentru emisiunea "Envoyé Spécial", a murit din cauza rănilor, a anunţat sâmbătă France Télévisions într-un comunicat, relatează AFP.
”Cu o mare tristeţe conducerea pentru informaţii a France Télévisions tocmai a aflat despre decesul jurnalistei Véronique Robert, în urma rănilor pe care le-a suferit în explozia unei mine la Mosul, în Irak”, anunţă grupul audiovizual într-un comunicat.
Operată la Bagdad, jurnalista a fost transferată în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Militar Percy, în apropiere de Paris.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În vârstă de 54 de ani, acest mare reporter de naţionalitate elveţiană şi-a realizat ultimele reportaje pentru Paris Match, un serial despre Irak.
”Aşteptam o veste mai puţin proastă săptămâna aceasta. Ea nu va veni. Véronique Robert a decedat în această dimineaţă, în Franţa, înconjurată de băieţii ei. Veţi descoperi în portrete această femeie ieşită din comun. Cuvântul tristeţe nu descrie ceea ce simţim”, a scris pe facebook producătorul ei Nicolas Jaillard.
Explozia minei, luni, i-a ucis pe doi dintre confraţii ei, francezul Stéphan Villeneuve şi irakianul Bakhtiyar Addad. Samuel Forey, un al treilea jurnalist francez care îi însoţea a fost rănit uşor.
"Véronique Robert, specializată în câmpuri de luptă, care a acoperit numeroase conflicte în Orientul Mijlociu şi mai ales în Irak, efectua împreună cu jurnalistul reporter de imagine Stéphan Villeneuve şi kurdul Bakhtiyar Haddad un reportaj despre bătălia de la Mosul, destinat revistei Envoyé Spécial, pentru societatea #5 Bis Productions", scrie France Télévisions.
”Conducerea şi echipele France Télévisions, dar şi Emilie Raffoul, directoarea #5 Bis Productions împărtăşesc durerea familiei şi tuturor apropiaţilor ei. Ele le prezintă cele mai sincere condoleanţe”, continuă postul.
Emilie Raffoul, Dominique Tierce, însărcinat cu magazinele la France Télévisions şi marele reporter Dorothée Olliéric s-au dus în Irak, marţi seara, să organizeze repatrierea lui Véronique Robert, care fost supusă mai multor operaţii la Bagdad.
Palatul Elysée a anunţat marţi că Stephan Villeneuve va primi postum titlul de cavaler al Legiunii de Onoare .
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.