Favoritul în alegerile primare democrate Joe Biden a fost supus unui tir intensiv de critici în cadrul dezbaterii cu rivalii săi, care i-au analizat cu foarte mare atenţie poziţiile pe care le-a adoptat de la intrarea sa în politică, în urmă cu aproape o jumătate de secol, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul vicepreşedinte la lui Barack Obama, în vârstă de 76 de ani, a avut o prestaţie destul de ternă în precedenta dezbatere, în iunie, dar a fost mai incisiv, de această, în faţa asaltului în toată regula a rivalilor săi.

El este cel care a atacat-o primul pe una dintre principalele sale rivale, Kamala Harris, pe tema poziţiei acesteia referitoare la asigurările de sănătate. ”Să fim sinceri, nu-l puteţi bate pe Donald Trump cu un discurs dublu pe acest plan”, a tunat el.

Senatoarea de culoare i-a urmat exemplul şi a revenit asupra subiectului care s-a aflat în centrul primei lor înfruntări, în precedenta dezbatere, cu privire la relaţiile sale din trecut cu senatori segregaţionişti.

”Dacă aceşti segregaţionişti s-ar fi impus, eu nu aş fi senatoare azi”, i-a replicat ea. ”Iar Barack Obama n-ar fi fost în măsură să vă numească” alături de el, a adăugat ea.

Joe Biden îşi devansează degajat rivalii în sondaje, bucurându-se de susţinerea a 32% din alegătoriii democraţi - cu mult înaintea senatorilor progresişti Bernie Sanders şi Elizabeth Warren, creditaţi cu câte 15% fiecare -, ceea ce face din el o ţintă naturală a rivalilor săi.

Însă tonul s-a înăsprit miercuri, mai ales cu privire la bilanţul său în domeniile justiţiei penale, imigraţiei sau drepturilor femeilor.

Senatorul de culoare Cory Booker i-a reproşat veteranului politicii - care a fost senator timp de 36 de ani - că şi-a pus numele pe ”toate legile penale” din anii '70, responsabile de încarcerarea unor milioane de americani.

”Există, în prezent, oameni la închisoare pe viaţă” din cauza acestor legi, a subliniat senatorul. ”Nu vorbim de trecut, vorbim despre prezent!”.

”CRIMĂ”

Joe Biden a fost de asemenea sfâşiat din cauza refuzului său de a scoate de sub incidenţă penală intrarea pe la frontieră a imigranţilor clandestini. ”Dacă intraţi ilegal, trebuie să putem să vă expulzăm. Este o crimă”, a răspuns el fără să clipească.

El a fost nevoit, de asemenea, să recunoască faptul că a comis ”o eroare de judecată” susţinând intervenţia militară americană în Irak în 2003.

Kamala Harris, în vârstă de 54 de ani, căreia Joe Biden i-a spus ”fii cool cu mine, puştoaico” la intrarea pe scenă, nu i-a urmat consemnul. Ea l-a atacat cu privire la susţinerea sa, până de curând, a unei legi care interzice folosirea unor fonduri federale în finanţarea avorturilor.

Însă senatoarea - a patra în sondaje - nu a ieşit teafără din dezbatere.

Congresmanul Tulsi Gabbard i-a reproşat faptul că a încarcerat, pe când era procuror general al Californiei, 1.500 de persoane cu privire la delicte legate de marijuana şi a păstrat un sistem de eliberare pe cauţiune nedrept pentru cei mai săraci.

Cu toate acestea, toţi candidaţii au promovat, în subtext, valorile unităţii în înfrângerea lui Donald Trump şi restaurării ”sufletului” Americii.

”Persoana care trebuie că apreciază cel mai mult dezbaterea în acest moment este Donald Trump”, a recunoscut, realist, Cory Booker.

”ADORMIT”

Preşedintele republican îl acuză cu regularitate pe Joe Biden că este un ”adormit”, ”mai puţin în formă” ca înainte, dar îi preconizează victoria în alegerile primare.

Joe Biden, care a catalogat ”legitime” întrebările despre vârsta sa, le-a dat apă la moară criticilor săi în finalul dezbaterii. El şi-a îndemnat susţinătorii să se ducă pe Joe 30330, ca şi cum ar fi vorba despre un site şi nu un mesaj text.

Gafa a devenit imediat virală.

 

Având în vedere numărul fără precedent de candidaţi în alegerile primare democrate, dezbaterea de la Detroit (nord) a fost împărţită în două seri, cu câte zece pretendenţi.

Prima parte, marţi, a pus deja în lumina proiectoarelor liniile de fractură în cadrul Partidului Democrat. Însă discuţiile au fost mai ideologice şi mai strategice.

Elizabeth Warren şi Bernie Sanders au susţinut imperativul de a propune reforme radicale, în timp ce candidaţi de centru au îndemnat să nu fie ”goniţi alegătorii independenţi”.

Următoarea dezbatere este prevăzută la mijlocul lui septembrie - cu reguli mai stricte de participare. Doar zece candidaţi ar urma să se califice.

Primul vot în alegerile primare democrate urmează să aibă loc în micul stat Iowa, la 3 februarie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.