Liderul grupului parlamentar al Partidului La France Insoumise (LFI) Jean-Luc Mélenchon denunţă luni pe blog ”o lapidare mediatică permanentă” a formaţiunii sale, după ce aceasta şi-a exprimat dezacordul cu ”diplomaţia franceză” privind atacul Hamas în Israel.
”Nesupuşii sunt supuşi unei lapidări mediatice de-acum permanente”, deplânge fostul candidat la preşedinţie.
LFI ”nu aprobă niciun masacru oricare ar fi ceilalţi. Cum se poate crede aşa ceva? De ce? Sau există cea mai mică dovadă a acestui lucru? Recomand să nu cedăm presiunilor”, scrie el.
”Sunt israelian, palestinian, sunt alături de aceste popoare care suferă de decenii din cauza acestui conflict”, s-a prezentat deputatul Manuel Bompard, un coordonator LFI, la France 2, duminică, la două zile după lansarea unor atacuri ale mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului şi represaliilor israeliene ale lui Benjamin Netanyahu.
Deputatul LFI a condamnat ”crimele de război comise de către Hamas” şi pe ale ”statul israelian împotriva palestienilor de ani de zile”.
El a refuzat să vobească despre o ”vină comună”. ”Nu ştiu ce înseamnă asta. Vi se pare că o viaţă palestiniană valorează mai puţin ca una israeliană?”, a întrebat el.
LFI conamdamnă în mod clar atacurile Hamas prin vocea deputatului, după ce formaţiunea a provocat un scandal în weekend, inclusiv pe eşicherul stâng, şi este acuzat că a pus pe acelaşi plan mişcarea islamistă palestiniană şi Israelul.
”Ofensiva armată a forţelor palestiniene a Hamas intervine în contextul unei intensificări a politicii israeliene de ocupaţie în Fâşia Gaza, în Cisiordania, în Ierudsalimul de Est”, denunţa sâmbătă într-un comunicat LFI.
Însă numeroşi lideri politici nu sunt de acord cu acest lucru.
Premierul francez Élisabeth Borne a denunţkat duminică la BFMTV o ”complezenţă” a LFI, care pune pe picior de egalitate o ”organizaţie teroristă” şi un ”stat democratic”.
Ea a apreciat că LFI dă dovadă de ”antisionism”, care poate fi ”o modalitate de mascare a antisemtismului”.
Jean-Luc Mélenchon a respins aceste acuzaţii pe X.
”Doamna Borne profită de războiul din O.Mijlociu pentru a purta un război împotriva LFI”, a contratacat el. ”Aprobarea masacrului în curs o dezonorează pe doamna Borne”, a acuzat el, referindu-se la represaliile Israelului.
Un apropiat al liderului LFI, Manuel Bompard, a catalogat declaraţiile lui Élisabeth Borne drept ”josnice” şi ”infamante”. ”Doamna Borne, în loc să atace LFI, ar trebui să ne spună ce va face să nu ne aflăm într-o escaladare şi mai sângeroasă”, a îndemnat-o el.
”Antisemitismul este un delict”, a răspuns acest ales din Marsilia, îndemnând criticii LFI ”să depună plângere” dacă ei ”consideră că cutare sau cutare este antisemit”.
”Niciunul dintre noi nu a fost condamnat”, a sublinait el, exprimându-şi regretul faţă de ”această modalitate de a împiedica orice critică a politicii implementate de cptre Guvernul israelian”.
Manuel Bompard a asumat un dezacord al LFI cu ”diplomaţia franceză”. El a deplâns faptul că aceasta nu a folosit ”cuvintele «pace» şi «armistiţiu»” în comunicatele sale şi consideră că aceasta a comis o ”ruptură totală cu poziţia tradiţională a Franţei în acest subiect de la generalul de Gaulle şi trecând prin Jacques Chirac”.
”Ostilităţile trebuie să înceteze, este necesar un armistiţiu, o protecţie a civililor”, a pledat el.
”Poziţia Franţei nu poate fi aliniată celei a Guvernului israelian de extremă dreapta care se va traduce în mai mulţi morţi şi sufeinţe”, a subliniat el, evocând un discurs al lui Jean-Luc Mélenchon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...