Senatorul republican de Ohio JD Vance, care va candida împreună cu Donald Trump la Casa Albă, a comentat duminică retragerea lui Joe Biden din cursa prezidenţială atacând-o pe vicepreşedinta Kamala Harris, favorită pentru a deveni contracandidata democrată. El o acuză că i-a fost complice lui Joe Biden şi a ascuns incapacitatea lui de a fi preşedinte.
„Joe Biden a fost cel mai prost preşedinte din viaţa mea, iar Kamala Harris a fost alături de el la fiecare pas”, a scris JD Vance într-o postare pe Twitter.
„În ultimii patru ani, ea a co-semnat politicile lui Biden de deschidere a frontierelor şi de înşelătorie ecologică, care au crescut costul locuinţelor şi al alimentelor. Ea este responsabilă deopotrivă pentru toate aceste eşecuri şi a minţit timp de aproape patru ani cu privire la capacitatea mintală a lui Biden - lăsând naţiunea cu un preşedinte care nu îşi poate face treaba”, arată cel care va deveni vicepreşedinte, dacă Donald Trump va câştiga cursa prezidenţială din 5 noiembrie.
„Preşedintele Trump şi cu mine suntem pregătiţi să salvăm America, indiferent cine se află în fruntea listei democraţilor. Faceţi asta posibil”, îi îndeamnă el pe alegători.
Comentariile lui se fac ecoul celor făcute de Donald Trump după retragerea contracandidatului său democrat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...