Italia a anunţat joi 427 de decese provocate de coronavirus în ultimele 24 de ore, bilanţul total de 3405 decese depăşindu-l pe cel al Chinei, conform Reuters.
Bilanţul deceselor provocate de coronavirus a crescut cu 427 în ultimele 24 de ore, ajungând la 3.405 şi depăşind astfel China, conform cifrelor oficiale anunţate joi.
Cifrele de joi indică o uşoară îmbunătăţire a situaţiei faţă de ziua precedentă, când au fost înregistrate 475 de decese.
Aproximativ 3.245 de persoane au murit în China, de la izbucnirea pandemiei, la finalul anului trecut. În cazul Italiei, virusul s-a manifestat în nordul ţării începând cu data de 21 februarie.
Numărul total al cazurilor de îmbolnăvire în Italia a ajuns la 41.035 faţă 35.713, o creştere de 14.9%, ceea ce reprezintă o rată de creştere mai rapidă decât în ultimele trei zile.
Dintre cei infectaţi, un total de 4.440 s-au vindecat, cifra din ziua precedentă fiind 4.025. Un număr de 2.498 de persoane se află la Terapie Intensivă, cu o zi în urmă 2.257 de persoane fiind internate la ATI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.