Armata israeliană a anunţat că forţele sale aeriene au lovit joi o instalaţie utilizată de Hezbollah pentru depozitarea rachetelor cu rază medie de acţiune în sudul Libanului, după ce ambele părţi s-au acuzat reciproc de încălcarea unui armistiţiu menit să pună capăt conflictului care durează de peste un an.
Israelul a declarat că a deschis focul joi asupra unor "suspecţi" cu vehicule care au ajuns în mai multe zone din sud, afirmând că acest lucru reprezintă o încălcare a armistiţiului cu gruparea armată Hezbollah, susţinută de Iran, care a intrat în vigoare miercuri. Palamentarul Hezbollah Hassan Fadlallah a acuzat la rândul său Israelul de încălcarea acordului.
"Inamicul israelian îi atacă pe cei care se întorc în satele de la graniţă", a declarat Fadlallah reporterilor, adăugând: "Există astăzi încălcări din partea Israelului, chiar şi în această formă". Armata libaneză a acuzat ulterior Israelul de încălcarea armistiţiului de mai multe ori, miercuri şi joi.
Schimbul de acuzaţii evidenţiază fragilitatea armistiţiului, care a fost mediat de Statele Unite şi Franţa pentru a pune capăt conflictului desfăşurat în paralel cu războiul din Gaza. Armistiţiul are o durată de 60 de zile, în speranţa de a se ajunge la o încetare permanentă a ostilităţilor.
Atacul aerian israelian de joi a fost primul de la intrarea în vigoare a armistiţiului, miercuri dimineaţă. Surse de securitate libaneze şi postul de televiziune Al Jadeed au informat că atacul a avut loc lângă Baysariyah, la nord de râul Litani.
Acordul de încetare a focului stipulează că instalaţiile militare neautorizate din sudul râului Litani trebuie desfiinţate, dar nu face nicio menţiune despre facilităţile militare din nordul râului.
Anterior, tancurile israeliene au lovit cinci sate şi câteva terenuri agricole din sudul Libanului, potrivit surselor de securitate libaneze şi mass-media de stat, care au raportat că cel puţin două persoane au fost rănite. Toate zonele se află la mai puţin de 2 km de Linia Albastră, care marchează graniţa dintre Liban şi Israel, într-o zonă declarată de armata israeliană drept ”zonă interzisă” chiar şi după semnarea acordului.
Armata israeliană a transmis într-un comunicat că a identificat mai multe activităţi suspecte care reprezentau o ameninţare şi încălcau condiţiile acordului de încetare a focului. "Orice abatere de la acest acord va fi sancţionată", a declarat şeful Statului Major General, Herzi Halevi.
Ulterior, joi, premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că a ordonat armatei să fie pregătită pentru lupte intense în cazul în care armistiţiul este încălcat. "Aplicăm cu fermitate", a spus Netanyahu într-un interviu acordat postului Channel 14 din Israel. "Dar, dacă este necesar, am dat directive IDF să fie pregătită, în caz de încălcare a cadrului armistiţiului, pentru un război intens", a adăugat el.
Familiile libaneze strămutate din locuinţele lor de lângă graniţa de sud au încercat să se întoarcă pentru a-şi verifica proprietăţile. Însă trupele israeliene rămân staţionate pe teritoriul libanez, în oraşele de-a lungul graniţei, iar reporterii Reuters au auzit drone de supraveghere zburând deasupra unor părţi din sudul Libanului.
Joi, armata israeliană a reînnoit restricţia de circulaţie pentru locuitorii din sudul Libanului, la sud de râul Litani, între orele 17:00 (15:00 GMT) şi 7:00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.