Statele Unite şi Iranul anunţă progrese în urma celei de a treia runde de negocieri în dosarul nuclear iranian, sâmbătă, în Oman, şi se angajează să continue negocierile pentru a ajunge la un acord care să relaxeze tensiuni tot mai mari în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste negocieri, mediate de către Oman, au fost catalogate drept ”pozitive şi constructive” de către un oficial american, iar şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi a declarat că cele două părţi au să încerce să-şi aplaneze divergenţele înaintea viitoarei întâlniri, prevăzută săptămâna viitoare.

Negocierile între cele două ţări - inamice de zeci de ani - vizează încheierea unui nou acord care să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică - o ambiţie pe care Teheranul a negat-o întotdeauna -, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor care paralizează economia iraniană.

Statele Unite au fost retrase în 2018, în primul mandat al lui Donald Trump, dintr-un acord multilateral încheiat mai înainte cu trei ani, în 2015, la Viena.

”Sunt încă multe de făcut, dar s-au realizat noi progrese în vederea ajungerii la un acord”, a anunţat un oficial american de rang înalt sub protecţia anonimatului.

Araghchi, care conduce echipa de negociere, a catalogat discuţiile - care au inclus pentru prima oară reuniuni tehnice între experţi - drept ”serioase”.

”Există divergenţe atât cu privire la probleme mari, cât şi la detalii”, a declarat el la televiziunea de stat, adăugând că părţile vor ”studia mijloace de reducerea diferenţelor” până la următoarea reuniune.

”PRESIUNE MAXIMĂ”

Delegaţia americană a fost condusă de către emisarul pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff.

Potrivit ministrului de Externe al Omarului, Badr al-Busaidi, care joacă rolul de mediator, o nouă reuniune este prevăzută la 3 mai.

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghai, a anunţat anterior că negocierile s-au desfăşurat în ”săli separate”, ca la precedentele runde, la 12 aprilie la Muscat şi la 18 aprilie, la Roma.

Un membru al echipei de negociere iraniene a declarat  agenţiei locale Tsinam că ele s-au limitat la sancţiuni şi la probleme nucleare.

Occidentul, cu Statele Unite în frunte, şi Israelul suspectează Iranul de faptul că vrea să se doteze cu arma nucleară, însă Teheranul respinge aceste acuzaţii şi îşi apără un drept în scopuri civile, în domeniul energiei.

Araghchi anunţa marţi că Iranul prevede să construiască 19 reactoare noi.

Ca represalii faţă de retragerea americană din Acordul de la Viena, Iranul s-a distanţat de tratat.

Donald Trump şi-a relansat, după ce a revenit la Casa Albă, poliitca ”presiunii maxime” asupra Iranului, căruia i-a cerut în martie să negocieze şi pe care l-a ameninţat totodată să-l bombardeze în cazul unui eşec al diplomaţiei.

În declaraţii publicate vineri de revista Time, el a dat asigurări că este pregătit să se întâlnească cu conducătorii ţării.

Washingtonul a anunţat marţi noi sancţiuni vizând sectorul petrolier iranian, iar Teheranul a denunţat o ”abordare ostilă”.

TUNELURI

Agenţia Internaţională a Energiei Atomcie (AIEA), însărcinată să supravegeheze programul nuclear iranian, a cerut Teheranului să explice prezenţa unor tuneluri în jurul uneia dintre instalaţiile sale nucleare, după publicarea unor imagini satelitare realizate de către organismul Institute for Science and International Security, cu sediul la Washington.

Iranul îmbogăţeşte în prezent uraniu la un nivel ridicat (60%), însă mai mic faţă de cel de 90% de care este nevoie în fabricarea armei atomice, însă mult peste plafonul de 3,67% stabilit de Acordul de la Viena.

Teheranul îşi apără dreptul ”nenegociabil” de a îmbogăţi uraniu.

Joi, Abbas Araghchi s-a declarat dispus să se ducă în Germania, în Franţa şi în Regatul Unit, alte ţări părţi ale Acordului de la Viena.

Săptămâna trecută, Washingtonul le-a cerut europenilor să se decidă cu privire la o restabilire a sancţiunilor ONU impuse Iranului. Acordul din 2015 prevede o astfel de posibilitate, în cazul unei neconformări faţă de text - însă această opţiune expiră în octombrie.

Iranul a ameninţat să se retragă din Tratatul Neproliferării Nucleare (TNP), în cazul în care este declanşat acest mecanism.

În timp ce aveau loc negcieri, sâmbătă, o explozie puternică a zguduit un port comercial în sudul Iranului, soldată cu cel puţin cinci morţi şi 700 de răniţi, potrivit presei de stat. O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii cauzelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.