Iranul a anunţat că îşi pune în parctică ameninţarea de a îmbogăţi uraniu la un nivel interzis de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, ignorând avertismente din partea inamicilor şi partenerilor săi, relatează AFP.
Această măsură a fost anunţată miercuri de către preşedintele iranian Hassan Rohani, care a acuzat din nou Statele Unite, Europa, China şi Rusia de faptul că se fac vinovate de impasul în care se află Acordul de la Viena.
Anunţul Teheranului are loc pe fondul unor tensiuni exacerbate între Iran şi Washington, care alimentează temeri cu privire la izbucnirea unui război în regiunea Golfului Persic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Atenţie cu ameninţările voastre. Ele se pot întoarce împotriva voastră cum nu s-a mai văzut până acum”, a scris Trump pe Twitter.
Franţa a avertizat anterior Iranul că nu va avea nimic de câştigat ”ieşind din Acordul de la Viena”, a cărui ”punere în discuţie nu va face decât să crească tensiunile deja puternice” în Orientul Mijlociu.
Însă Rohani dă asigurări că Iranul este ataşat de menţinerea acestui acord şi că decizia iraniană este luată în virtutea dispoziţiilor care permit unei părţi să suspende - temporar - anumite angajamente, dacă ea consideră că altă parte nu le respectă pe ale sale.
Prin Acordul de la Viena, Iranul s-a angajat să nu se doteze vreodată cu arma atomică şi să-şi limiteze programul nuclear în schimbul ridicării unei părţi a sancţiunilor internaţionale care-i asfixiază economia.
Însă acest pact este ameninţat, după ce Statele Unite s-au retras din el în mod unilateral, în mai 2018, reimpunând sancţuni punitive Republicii islamice, care privează Iranul de beneficiile pe care le aştepta de la acest pact.
La 8 mai, la exact un de la retragerea americană, Teheranul - care s-a declarat sătul de promisiunile nerespectate ale celorlalte părţi ale acordului (China, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Rusia) de a-i garanta interesele - a anunţat că nu se mai simte obligat să respecte plafoanele ce limitează rezervele de apă grea la 1,3 tone şi stocurile de uraniu slab îmbogăţit la 300 de kilograme.
Iranul a dat un ultimatum partenerilor săi - de ”60 de zile” -, pentru a-l ajuta să ocolească sancţiunile americane, care au aruncat ţara în recesiune.
”EXTREM DE ÎNGRIJORATE”
Apreciind că nu a văzut vreun progres, Rohani a anunţat miercuri că ţara sa va începe să pună în aplicare - de duminică - a doua fază a ”planului de reducere” a angajamentelor sale - reversibile în orice moment, potrivit Iranului -, dacă ceilalţi parteneri răspund cerereilor sale.
Teheranul îşi va lăsa ”deoparte” angajamentul de a nu îmbogăţi uraniu la un nivel de peste 3,67% încă de la ”7 iulie”, a anunţat el.
”Atât timp cât vom vrea noi, atât timp cât este necesar, atât timp cât nevoile ne-o impun, noi (vom îmbogăţi uraniu) peste (nivelul) de 3,67%”, a declarat Rohani, lăsând să planeze în suspans măsurile pe care Iranul intenţionează să le pună în aplicare în mod tehnic.
El a avertizat totodată că, începând de duminică, Iranul ar putea să-şi relanseze proiectul unui reactor cu apă grea la Arak (centru), care ar putea să ”producă plutoniu”, doar dacă ”voi (celelalte părţi la acord) nu vă respectaţi angajamentele”.
”Noi rămânem obligaţi de (Acordul de la Viena) atât timp cât celelalte părţi rămân şi ele. Vom aplica 100% (acordul) în ziua în care celelalte părţi vor acţiona 100%” conform prevederilor acestora, a adăugat Rohani.
Rezervele iraniene de uraniu slab îmbogăţit au depăşit luni plafonul de 300 de kilograme.
Preşedintele american Donald Trump a reacţionat în aceeaşi zi acuzând Teheranul că se joacă ”cu focul”.
Casa Albă a dat asigurări că ”Statele Unite şi aliaţii lor nu vor permite niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare”, ceea ce Teheranul a dezminţit mereu. Washingtonul şi-a reafirmat de asemenea voinţa de a-şi continua campania de ”presiune maximă” asuprsa Teheranului, ”atât timp cât liderii nu-şi schimbă felul de a face”.
”Extrem de îngrijorate” de depăşirea stocurilor iraniene de uraniu slab îmbogăţit, Berlinul, Londra, Parisul şi UE au îndemnat marţi Teheranul ”să revimă asupra deciziei de a se abţine să ia noi măsuri care ar slăbi” acordul.
”Angajamentul nostru faţă de acordul în dosarul nuclear (depinde) de respectarea în întregime de către Iran” a angajamentelor sale, au avertizat europenii.
Deplângând atitudinea Iranului cu privire la stocurile de uraniu, Beijingul a îndemnat, la rândul său, ”toate părţile la reţinere”.
Moscova a îndemnat la rândul său Iranul ”la reţinere, să nu cedeze emoţiei şi să respecte dispoziţiile esenţiale ale acordului”.
Rohani a exprimat totodată dezamăgirea Iranului faţă de mecansimul de troc pus pe picioare de către europeni cu scopul de a permite Teheranului să înceapă să ocolească sacţiunile americane.
Pentru moment ”este gol”, a spus el, ”nu serveşte la nimic”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.