Comandantul unei nave de război britanice staţionate la Golful Persic a apreciat miercuri că modul de operare al iranienilor în această regiune trădează o voinţă de a ”testa” ”hotărârea” forţelor britanice, relatează AFP.
”Iranienii par că vor să ne testeze hotărârea, să ne testeze reacţiile”, a declarat la BBC William King, comandantul fregatei HMS Montrose.
”Ei vor spune că prezenţa noastră este ilegitimă, chiar dacă ne aflăm în ape internaţionale, în deplină legalitate. Ei pot să trimită vedete de mare viteză către noi, pentru a ne testa nivelul de alertă”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceste proceduri nu sunt neapărat neobişnuite, însă ”intensitatea lor este poate mai puternică decât ceea ce am văzut în ultima perioadă”, a subliniat comandantul king.
”Eu am avut 85 de interacţiuni cu forţele iraniene în cursul ultimelor 27 de zile, ceea ce oferă o idee despre intensitate”, a precizat el, relevând că relaţiile între iranieni şi britanici rămân cel puţin ”profesioniste” şi ”cordiale”.
Tensiunile continuă să crească în această regiune strategică după retragerea americană, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, urmată de o reimpunere a unor sancţiuni americane dure Iranului.
Ele s-au intensificat în ultimele săptămâni, în urma unor atacuri vizând petroliere la Golful Persic, imputate de Washington Teheranului, care dezminte orice implicare, dar şi de criza petrolierelor între Londra şi Teheran.
Iranul a imobilizat la 19 iulie, în Strâmtoarea Ormuz, un petrolier suedez care naviga sub pavilion britanic, Stena Impero, la 15 zile după imobilizarea unui petrolier iranian, Grace 1, de către autorităţile britanice în largul Gibraltarului.
Londra a anunţat joi că a dispus ca Marina Regală (Royal Navy) să escorteze navele civile care navighează sub pavilion britanic în strâmtoare.
”Noi însoţim în mod efectiv navele înmatriculate în Regatul Unit”, a declarat comandantul King, subliniind constrângerile aceste misiuni.
”Este o provocare atunci când trebuie să operezi într-o regiune mai mare ca Ţara Galilor cu singură navă”, a declarat el.
”Din fericire, ni s-a alăturat acum (distrugătorul britanic) HMS Duncan”, a cărui sosire la Golful persic a fost anunţată duminică seara de către Londra.
Distrugătorul HMS Duncan urmează să fie înlocuit în cursului anului de fregata HMS Kent.
HMS Montrose urmează s rămână staţionat în Orientul Mijlociu până în 2022, în cadrul prezenţei permanente a Royal Navy în regiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...