Conducători ai unor întreprinderi britanice îndeamnă Guvernul lui Boris Johnson să participe la o salvare a Eurostar, o companie feroviară care asigură transportul feroviar pe sub Canalul Mânecii, afectată de închiderea frondierei din cauza pandemiei covid-19, relatează AFP.
Grupul de presiune London First subliniază că Eurostar are nevoie de ”o acţiune rapidă în vederea salvării viitorului său”, într-o scrisoare adresată luni ministrului britanic al Finanţelor Rishi Sunak, consultată de agenţia de presă Bloomberg News.
Această scrisoare a fost semnată de către 25 de conducători de companii şi universitari.
Până de curând, Eurostar era un simbol al uşurinţei circulaţiei TGV-urilor în Europa. Însă compania - deţinută majoritar de Societatea Naţională fraceză de Căi Ferate (SNCF) - este paralizată de criza noului coronavirus, iar platformele şi instalaţiile sale speciale de la Londra, Paris şi Bruxelles sunt aproape pustii.
Grupul mai asigură în prezent doar o singură călătorie dus-întors pe zi de la Paris la Londra, în contextul în care înaintea pandemiei circulau două tremuri pe oră, în perioadele de vârf.
”Întreprinderea Eurostar se află în situaţie de criză, aş spune chiar foarte critică”, declara la 15 ianuarie Christophe Fanichet, CEO-ul SNCF Călători, unitatea însărcinată cu pasagerii în cadrul reţelei.
Compania, care asigură un transport cu trenuri de mare viteză între Londra şi continent, şi-a pierdut 85% dintre pasageri în 2020 şi se află ”pe perfuzie”, afirmă el.
Iar restricţiile de circulaţie se însăspresc.
Parisul le cere călătorilor care provin din Regatul Unit un test de depistare negativ înainte de plecare şi o carantină de şapte zile, în Franţa, şi un al doilea tst, PCR, în timp ce Marea Britanie a adoptat de asemenea noi măsuri de carantină.
Eurostar este deţinută în proporţie de 55% de către SNCF, 40% de către consorţiul Patina Rail - în care Caisse de dépôt et placement du Québec reprezintă 30%, iar fondul britanic Hermes Infrastructure 10% - şi 5% de către Societatea Naţională belgiană de Căi Ferate (SNCB).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...