În total 385 de copii ”deportaţi” în Rusia - din cei peste 19.000, potrivit datelor oficiale ale Kievului - au fost ”recuperaţi” până în prezent de către familiile lor, potrivit unui bilanţ anunţat vineri de către organizaţia austriacă SOS Satele Copiilor (SOS Kinderdorf International), care participă la repatrieri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”SOS Satele Copiilor susţine părinţii punându-le la dispoziţii mijloace financiare sau ajutându-i să-şi planifice itinerariul”, declară AFP o purtătoare de cuvânt a organizaţiei, Anna Radl.

”În total, 385 de copii deportaţi au fost repatriaţi în Ucraina până în prezent, dintre care 84 cu ajutorul SOS Satele Copiilor şi organizaţiile partenere”, precizează această organizaţie nonguvernamentală (ONG), unul dintre cei ”trei actori” activi în acest domeniu.

”Adesea, copiii înşişi sunt cei care cer ajutor, de exemplu pe reţele de socializare, iar uneori locuitorii din zonele ocupate ne dau indicii”, anunţa joi, într-un comunicat, ONG-ul cu sediul la Innsbruck, în Austria.

Organizaţia formează lucrători sociali şi psihologi care să acorde o susţinere ţintită minorilor şi familiilor acestora.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l acuză de crima de război a ”deportării ilegale” de copii ucraineni.

Potrivit unor date oficiale de la Kiev, peste 19.000 de copii au fost deportaţi de către ruşi în timpul Războiului din Ucraina.

SOS Satele Copiilor, care a înregistrat 2.5 milioane de copii şi rude ale acestora în 137 de ţări şi teritorii în 2022, se prezintă drept ”cea mai mare organizţaie mondială” de acest tip.

Fluxurile financiare către filiala sa rusă au fost suspendate până la noi ordine, după ce presa a dezvăluit acuzaţii cu privire la preluarea unor copii ucraineni în condiţii netransparente.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.