Ploile abundente care au căzut în unele regiuni ale Germaniei au provocat inundaţii şi au făcut ca zeci de zboruri să fie anulate pe aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat din ţară şi un important hub european, care a fost paralizat de apa care s-a acumulat pe piste, potrivit imaginilor postate pe reţelele sociale.
Cantităţi mari de apă s-au acumulat pe pistă, miercuri seara, iar manipularea la sol a fost suspendată timp de peste două ore, a relatat agenţia germană de ştiri dpa, citată de Associated Press.
Site-ul aeroportului a arătat că aproximativ 70 de zboruri fuseseră anulate până la ora locală 23:00, când în mod normal zborurile sunt oprite pe timpul nopţii, în timp ce 23 de zboruri care se îndreptau spre Frankfurt au fost deviate spre alte aeroporturi.
Pentru joi, pasagerii au fost rugaţi să vină cu cel puţin două ore şi jumătate mai devreme, potrivit Euronews.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Unul dintre cele mai aglomerate noduri aviatice din Europa, aeroportul a fost nevoit să facă faţă consecinţelor unei furtuni puternice care i-a inundat instalaţiile. Potrivit imaginilor postate pe reţelele sociale, pistele de aterizare, căile de rulare şi terminalele au fost invadate de apă.
Sute de mii de călători au rămas blocaţi pe aeroport. Potopul de pe pistă a făcut ca unele persoane să nu poată coborî din avioanele care aterizaseră deja, relatează Deutsche Welle.
Flood after intense storm at the airport of Frankfurt, Germany (16.08.2023)
— Disaster News (@Top_Disaster) August 17, 2023
TELEGRAM JOIN https://t.co/9cTkji5aZq pic.twitter.com/fprp7oceNN
Închiderea temporară a aeroportului din Frankfurt are consecinţe economice de anvergură. Fiind un important punct de tranzit internaţional, suspendarea zborurilor a perturbat transporturile aeriene la nivel mondial, afectând afacerile, turismul şi comerţul.
Potrivit estimărilor iniţiale ale Aeroportului din Frankfurt, peste o mie de pasageri au fost afectaţi.
Metroul din Frankfurt a fost, de asemenea, inundat, la fel şi străzile oraşului.
Floods in Frankfurt am Main 16/08/2023 – Visuals from #Südbahnhof#frankfurtammain #Frankfurt #Gewitter #Überschwemmungen #Hochwasser #Unwetter#unwetter #frankfurt #airport #gewitter #flugzeug #regen #Frankfurt #Germany #Flooding #Flood #Weather pic.twitter.com/DLi9GRAB8N
— Ratnesh Mishra (@Ratnesh_speaks) August 17, 2023
Floods in Frankfurt am Main 16/08/2023 – Visuals from #Südbahnhof#frankfurtammain #Frankfurt #Gewitter #Überschwemmungen #Hochwasser #Unwetter#unwetter #frankfurt #airport #gewitter #flugzeug #regen #Frankfurt #Germany #Flooding #Flood #Weather pic.twitter.com/YxtiN2eFPh
— Ratnesh Mishra (@Ratnesh_speaks) August 17, 2023
Disaster #Flashflood in #Mörfelden south of Frankfurt.#Unwetter #Starkregen #Überflutungen #Frankfurtammain #Frankfurt #unwetter #frankfurt #airport #gewitter #flugzeug #regen #Frankfurt #Germany #Flooding #Flood #Weather pic.twitter.com/6SlDRzBd5m
— Chaudhary Parvez (@ChaudharyParvez) August 17, 2023
O avertizare meteorologică fusese emisă pentru miercuri de meteorologi, care anunţaseră furtuni puternice, cu descărcări electrice, ploi torenţiale şi vânt în landul Hessa, care include Frankfurt.
Meteorologii au înregistrat peste 25.000 de descărcări electrice în decurs de o oră, a relatat postul public local de radio Hessische Rundfunk, în timp ce cantitatea de precipitaţii a atins în unele zone 60 de litri pe metrul pătrat în numai trei ore, iar vântul a atins rafale de 80 de km/h.
Ploile torenţiale din unele părţi din sud-vestul şi centrul Germaniei au dus la inundarea subsolurilor şi a străzilor. În Gelsenkirchen, în regiunea Ruhr, din vestul ţării, pompierii au spus că oamenii au fost salvaţi din maşinile lor, după ce mai multe pasaje subterane de autostradă au fost scufundate sub apă.
Pentru joi erau aşteptate noi ploi în landul Hessa. Deşi de mai mică intensitate, meteorologii au avertizat că ar putea cădea până la 40 de litri pe metru pătrat într-o perioadă scurtă de timp.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.