Guvernul yemenit şi separatiştii au încheiat un acord, sub egida Arabiei Saudite, prin care îşi împart puterea în sudul ţării, devastat de război, au declarat vineri surse din amebele tabere pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Semnarea va avea loc mai târziu, marţi”, la 29 octombrie, a declarat o sursă din cadrul Guvernului yemenit, recunoscut de comunitatea internaţională, o informaţie confirmată de către un oficial din cadrul Consiliului Tranziţiei din Sud (STC), care reprezintă searatiştii.

”Noi am semnat versiunea finală a acordului şi aşteptăm semnarea comună în câteva zile”, a confirmat un conducător din cadrul STC.

Postul public saudit de ştiri Al-Ekhbariya a anunţat vineri, într-un mesaj postat pe Twitter, că ”Guvernul yemenit şi STC au ajuns la un acord”.

În virtutea acestui acord, din noul Guvern urmează să facă parte miniştri provenind din STC.

Separatiştii din sud sunt în principiu aliaţii forţelor proguvernamentale în războiul din 2014 împotriva rebelilor huthi, care provin din nordul ţării şi sunt susţinuţi de marele rival al Arabiei Saudite, Iranul.

Din 2015, o coaliţie condusă militară condusă de Arabia Saudită şi aliaţii săi, în special Emiratele Arabe Unite (EAU), intervine în Yemen în susţinerea forţelor proguvernamentale împotriva huthi, care au cucerit vaste porţiuni din ţară, înclusiv capitala Sanaa.

Oraşul Aden (sud) a devenit capitala provizorie a ţării.

Un nou front s-a deschis în război între forţele loiale Guvernului şi separatiştii din cadrul STC, care reclamă independenţa sudului Yemenului şi care au preluat controlul asupra oraşului Aden.

Confruntări armate sângeroase au avut loc în ultimele luni între cele două tabere.

Negocieri între cele două părţi au fost purtate sub egida Arabiei Saudite la Jeddah, în vestul Arabiei Saudite.

Acordul anunţat vineri prevede o revenire la Aden a Guvernului preşedintelui yemenit, aflat în exil la Riad.

Războiul din sudul ţării a agravat situaţia civililor în ţară, în care conflictul armatt a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume potrivit ONU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.