Rusia şi Ucraina au încheiat un acord în vederea deschderii unui număr de opt culoare umanitare în vederea evacuării civililor din oraşe asediate, luni, însă nu şi de la Mariupol, anunţă vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Eforturi vizând trimiterea de furnituri umanitare la Mariupol eşuează în continuare, deplânge ea

La mariupol, un oraş considerat strategic, în sud-estul Ucrainei, bombardat de săptămâni de zile şi care se confruntă cu penurii de apă, gaze naturale şi electricitate, autorităţile locale au acuzat armata rusă de bombardarea, duminică, a unei şcoli în care se aflau câteva sute de refugiaţi.

Civili au fost prinşi sub dărâmături, potrivit autorităţilor locale, care nu au prezentat un bilanţ.

Forţe ruse care avansează către Kiev dinspre nord-est de află într-un punct mort.

O mare parte a forţelor ruse a rămas la aproximativ 25 de kilometri de centrul capitalei ucrainene, au anunţat luni serviciile mlitare britanice de spionaj.

Un bombardament, la un mall din Kiev, în noaptea de duminică spre luni, s-a soldat cu cel puţin şase morţi, potrivit AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.