Secretarul general al ONU Antonio Guterres a deplâns marţi o ”lume tot mai haotică”, în deschiderea lucrărilor Adunării Generale anuale a organizaţiei, şi şi-a exprimat regretul faţă de faptul că ”multilateralismul este atât de criticat în momentul în care el este cel mai necesar”, relatează AFP.
”Între ţări, cooperarea este mai puţin certă şi mai dificilă. Disensiunile din interiorul Consiliului de Securitate sunt grave”, a rezumat el, cu o expresie gravă pe chip, deschizând cele şase zile de discursuri ale celor 193 de ţări membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În Consiliul de Securitate, pe tema celor două subiecte ale săptămânii - Iranul şi Coreea de Nord -, cei 15 membri ai celei mai înalte instanţe a ONU nu vorbesc - sau nu mai vorbesc - pe o singură voce.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Europenii sunt de acord cu o reducere a influenţei iraniene în Orientul Mijlociu, însă ei se află într-un dezacord profund cu Donald Trump pe tema ruperii sale a acordului nuclear din 2015. Iar dacă în 2017 Consiliul a sancţionat Phenianul în unanimitate, în trei rânduri, Rusia şi China cer tot mai deschis Washingtonului (care refuză) gestuuri în vederea începerii ”denuclearizării” peninsulei coreene.
”Astăzi, ordinea mondială este tot mai haotică, relaţiile de putere sunt mai puţin clare, valorile universale se erodează”, a deplâns Antonio Guterres pe un ton pesimist. El a evocat ”princopiile democratice atacate, statul de drept subminat, impunitatea în plină dezvoltare”.
”Cu cât lumea este mai conectată, cu atât societăţile sunt mai fragmentate”, a mai deplâns portughezul.
Desigur, lumea devine ”multipolară”, ”însă multipolaritatea nu este, în sine, o garanţie a păcii sau a unei soluţii globale la probleme”, a apreciat el. ”Astăzi, odată cu schimbările în echilibrurile de putere, riscurile confruntării ar putea creşte”.
”Trebuie să ne reînnoim angajamentele în favoarea unei ordini care să aibă la bază reguli, cu Naţiunile Unite în centru”, a reclamat el, îndemnând la restaurarea încrederii popoarelor într-un viitor mai bun.
”Incapacitatea noastră de a pune capăt războaielor în Siria, în Yemen şi aiurea este un scandal”, a tunat el.
”Poporul rohingya este exilat”, ”palestinienii şi israelienii rămân într-un conflict fără sfârşit, cu o soluţie cu două state care se îndepărtează”, şi-a exprimat indignarea Antonio Guterres.
Secretarul general a apreciat, de asemenea, că eforturile în vederea limitării încălzirii globale a planetei - ”o ameninţare directă la adresa existenţei noastre” - sunt larg insuficiente.
”Trebuie săfim mai ambiţioşi şi să dăm dovadă de mai multă urgenţă”, a cerut el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...