Şeful Guvernului din Gibraltar Fabian Picardo respinge orice idee a unei suveranităţi a Gibraltarului împărtăşite de Londra şi Madrid după Brexit, apreciind că este vorba despre o ”cauză pierdută”, prelatează AFP.
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, anunţa în noiembrie că Madridul ar dori să discute despre o suveranitate comună a acestui teritoriu britanic, după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europană la 29 martie.
Partidele conservatoarea spaniole au îndemnat Madridul să profite de plecarea Marii Britanii din UE pentru a reitera revendicările Spaniei asupra Gibraltarului.
Madridul revendică de mult timp acest teritoriu de 6,2 kilometri pătraţi, situat în extremitatea de sud a Peninsulei Iberice, pe care l-a cedat în 1713 Coroanei britanice.
Însă cei aproximativ 30.000 de locuitori ai Gibraltarului vor ca acesta să rămână britanic.
”Cei care cred în Spania, indiferent de apartenenţa lor politică, c-am accepta un compromis asupra suveranităţii noastre greşesc. Conceptul de suveranitate împărtăşită sau orice diluare a suveranităţii noastre va fi o cauză pierdută”, sortită eşecului, a declarat Picardo luni, într-o alocuţiune televizată cu ocazia Anului Nou.
Această idee este ”moartă şi îngropată. Dacă cineva crede serios că poate avansa conceput de suveranitate comună, biciuieşte un cal mort. Nu ar trebui să-şi irosească saliva evocând o asemenea absurditate. Nu ar trebui să risipească cerneală scriind asemenea absurdităţi. Nici ameninţările şi nici stimulentele nu ne vor face să renunţăm. În această privinţă, Brexitul nu va schimba nimic”, a afirmat Picardo.
Ideea unei suveranităţi împărtăşite nu este nouă. O propunere în acest sens a fost avansată de Londra şi Madrid în 2001 şi 2002. Însă ea a fost respinsă de locuitorii Gibraltarului într-un referendum, în noiembrie 2002.
Gibraltarul britanic urmează să părăsească UE odată cu Regatul Unit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...