Poliţia germană a efectuat miercuri patru arestări într-o anchetă cu privire la o presupusă reţea de migraţie ilegală provenind din Siria şi Irak - prin Belarus -, care a introdus în Germania cel puţin 300 de persoane, relatează AFP.
Doi suspecţi au fosr arestaţi la Forst, în Brandenburg, un land situat în jurul Berlinului, iar alţi doi în capitala germană, anunţă Poliţia din Potsdam.
În total, 14 percheziţii au au avut loc în mai multe landuri germane, precizează aceeaşi sursă.
Cei patru suspecţi sunt originari din Siria şi Irak.
Cel puţin alte două persoane erau căutate în continuare, anunţă poliţia.
Ele sunt suspectate de faptul că au introdus în mod ilegal în Germania cel puţin 300 de refugiaţi, căraţi cu maşina sau cu camioneta şi cărora le-au cerut între 3.500 şio 10.000 de euro.
Călătoria către Europa începea în Orientul Mijlociu - la Dubai sau Beirut, în general -, trecea prin Belarus şi Polonia, în condiţii care puneau uneori în pericol viaţa migranţilor, potrivit poliţiei.
Regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, un apropiat al lui Vladimir Putin, foloseşte din 2021 arma migraţiei împotriva ţărilor vecine, mai ales Polonia.
Zboruri charter aduceau, din Liban sau Emiratele Arabe Unite (EAU), la Minsk, candidaţi la migraţie, care încercau apoi să intre în Uniunea Europeană (UE) prin Polonia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.