Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, fiind întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi viitorul secretar general al NATO, că aliaţii vor decide când şi pe cine vor alege. El a menţionat că nu ştie dacă va termina în toamnă mandatul de secretar general adjunct şi că e posibil să mai rămână în funcţie câteva luni.
Mircea Geoană a fost întrebat, sâmbătă, în emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, când crede că va fi reluată discuţia despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024.
“Am un job de făcut la NATO şi o spun asta nu pentru a evita răspunsul, ci pentru că nu este moral, nu este etic ca eu, să fie un moment atât de important pentru NATO, pentru România, pentru alianţa noastră, altfel decât dedicat sută la sută jobului pe care îl am de făcut. Ar fi, cum să spun, nu ar fi etic din partea mea să mă apuc să îmi fac mascat sau deschis campanie pentru nu ştiu ce altceva. Deci, când am spus că va veni momentul, va veni momentul când voi lua o decizie”, a precizat Geoană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă acest lucru s-ar putea întâmpla în toamnă, când termină mandatul de secretar general adjunct la NATO, Mircea Geoană a răspuns: “Nu ştiu dacă termin în toamnă mandatul, pentru că e posibil să mai stau, pentru că este foarte important ca o bucată de timp să însoţesc şi viitorul secretar general, oricând va fi el sau ea aleasă de către aliaţi, că va fi acum, în toamnă, că va fi în primăvară, vom avea un nou secretar general. Şi atunci este foarte important ca eu, ca omul 2 în NATO, să pot să însoţesc o bucată de timp şi noul secretar general pentru a face o tranziţie lină, respectuoasă şi profesionistă între a spune eu cel mai de succes secretar general din istoria Alianţei, nu pentru că lucrez cu Jens Stoltenberg şi mi-e prieten, suntem colegi, dar este efectiv un lider formidabil şi cred că Alianţa am avut cu toţii noroc să îl avem şi pentru asta l-au tot prelungit aliaţii an după an, mandat după mandat”.
El a mai fost întrebat dacă noul secretar general al NATO ar putea fi Klaus Iohannis.
“Aliaţii vor decide când şi pe cine vor alege. Discuţiile au început. Dar nu este treaba noastră şi nu am să fac, cu atât mai puţin eu, comentarii cu privire la aceste posibile candidaturi. Sunt convins că vom alege un politician cu foarte multă experienţă politică. Cred că dacă este ceva care cred că putem spune de pe acum fără să ştim, este că exemplul pe care l-am avut şi cu secretarul general Rasmussen, şi acum cu secretarul general Stoltenberg, este că am avut oameni cu foarte multă experienţă politică. Şi cred că aceste criterii, în principal de competenţă şi de experienţă politică, vor prevala în discuţiile de la NATO. Nu alegem noi succesorii noştri. Aliaţii aleg conducerea NATO”, a mai afirmat Mircea Geoană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.