Serviciile ruse de informaţii (FSB, fostul KGB) cere arestarea a două femei ministru ucrainence, acuzate, potrivit presei ruse, de încălcarea teritorială a Rusiei, declară marţi un tribunal de la Moscova AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Anchetatori FSB au cerut (...) să se dispună, în contumacie, arestarea ministrului Reintegrării teritoriilor care nu se află sub controlul Ucrainei Irina Vereşciuk şi adjunctei ministrului de Externe” Emine Djaparova, declară AFP Tribunalul Lefortovo de la Moscova.

Această cerere de arestare în contumacie are de fapt o dimenisiune simbolică.

Tribunalul nu a vrut să precizeze motivul invocat de către serviciile ruse de securitate.

Însă, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, cele două ucrainene ministru sunt acuzate de încălcarea integrităţii teritoriale a Rusiei.

Moscova a anexat în 2014 Peninsula ucraineană Crimeea, iar apoi a revendicat, în septembrie 2022, anexarea altor patru regiuni din Ucraina - asupra cărora nu deţine controlul în întregime.

Oficiali ucraineni se deplasează - în pofida confruntătrilor armate în curs - în întreaga Ucraină, inclusiv în cele patru regiuni pe care Moscova le revendică de la sfârşitul lui septembrie.

Irina Vereşciuk s-a dus recent la Herson, capitala regiunii ucrainene cu acelaşi nume din sud, pe care forţele ucrainene au recucerit-o în noiembrie, o nouă înfrângere a Rusiei în acest război.

Emine Djaparova este o tătăroaică din Crimeea şi promovează - în calitate de numărul doi în Ministerul ucrainean de Externe - încetarea ocupaţiei ruse a acestei peninsule ucrainene.

Comunitatea internaţională respinge, în majoritatea sa zdrobitoare, revendicările teritoriale ruse şi denunţă Războiul rus în Ucraina.

Inclusiv aliaţii Moscovei îi cer să respecte integritatea teritorială a Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.