Franţa a hotărât să-şi închidă Ambasada în Niger, ”unde nu mai este în măsură să funcţioneze normal şi nici să-şi asigure misiunile”, declară joi surse diplomatice AFP.
”Luând act de această situaţie, am decis închiderea viitoare a ambasadei noastre”, declară aceste surse.
Reprezenţanţa franceză a procedat la ”concedierea şi indemnizarea” agenţilor săi locali, precizează sursele citate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această măsură intervine după ce autorităţile de la Niamey anunţau la 12 decembrie plecarea tuturor militarilor francezi desfăşuraţi în Niger în cadrul luptei antijihadiste - până vineri, la 22 decembrie.
Acesta este rezultatul unui divorţ profund între Frabnţa şi Niger, în urma preluării puterii de către generali de la Niamey, printr-o lovitură de stat militară, la 26 iulie.
”După atacul împotriva Ambasadei noastre, la 30 iulie, şi după instaurarea unei blocade în jurul nostru a forţelor nigeriene, am procedat, la sfârşitul lui septembrie, la plecarea esenţialului personalului nostru diplomatic”, declară aceste surse diplomatice.
După lovitura de stat de la 26 iulie, militarii de la putere au cerut rapid plecare militarilor francezi - aproximativ 1.500 de oameni, desfăşuraţi în lupta împotriva jihadiştilor - şi au denunţat mai multe acorduri militare încheiate cu Parisul.
Regimul militar l-a expulzat la sfârşitul lui august pe ambasadorul francez Sylvain Itté.
Acesta a rămas aproape o lună blocat în interiorul reprezentanţei dimplomatice înainte să plece.
El a fost ”luat ostatic”, comenta preşedintele francez Emmanuel Macron.
Întreprinderi nigeriene care asigurau aprovizionarea ambasadei erau ”descurajate, chiar ameninţate” de către noua putere şi au sfârşit prin a nu mai veni, declara Sylvain Itté la sfârşitul lui septembrie, la postul TF1.
”Trebuia să scoatem pubele fără ca prietenii noştri din juntă să observe”, declara el.
”Când era vorba despre intoducerea hranei şi apei, şi aici era nevoie să dai dovadă de ingeniozitate”, adăuga el.
La 30 iulie, o manifestaţie violentă care a vizat Ambasada Franţei s-a transformat într-un ”atac” şi a ”durat peste două ore şi jumătate”, a povestit el.
”În acea zi, eram în mod colectiv în pericol şi am trecut foarte, foarte aproape de o dramă, pentru că peste 6.000 de persoane se aflau acolo pentru a se bate, pentru a intra în ambasadă”, declara dipolomatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.