Franţa urmează să primească două milioane dintre cele 29 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford, descoperite într-o instalaţie în apropiere de Roma, în urma unei inspecţii a autorităţilor italiene, în urma unei solicitări a Comisiei Europene (CE), iar cel puţin jumătate din acest stoc ”ascuns” urmează să fie distribuit în Uniunea Europeană (UE), relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Franţa urmează să primească cel puţin ”două milioane” dintre aceste doze, a anunţat duminică, la postul France 2, secretarul francez de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune.

”Descoperirea” de weekendul trecut a condus la o polemică, într-un context de penurie de vaccin împotriva covid-19.

Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a anunţat că reduce livrările către UE.

AstraZeneca a livrat în primul trimestru doar 30 de milioane de doze de vaccin din cele 90 de milioane prevăzute prin contract în această perioadă.

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat joi că laboratorul suedezo-britanic este necesar să-şi ”recupereze” întârzierile importante în livrări ale vacinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford către Cei 27, înainte să exporte în afara UE doze de vaccin pe care le produce pe teritoriul Uniunii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.