Franţa denunţă transferul opozantului rus Aleksei Navalnîi într-o colonie penitenciară situată în Arctica rusă, pe care-l consideră o nouă încălcare a drepturilor omului, iar Statele Unite se declară ”profund îngrijorate” de ”condiţiile de detenţie nedrepte” ale acestuia, relatează AFP.
”Secretul păstrat timp de aproape zece zile de către Rusia cu privire la situaţia lui Aloeksei Navalnîi şi transferul său către un loc de detenţie deosebit de izolat, pentru a-l rupe şi mai multe de apropiaţii săi, în timp ce starea sa de sănătate s-a deteriorat grav de la încarcerare, constituie noi evoluţii inacceptabile şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, denunţă o purtătoare de cuvânt a Quai d'Orsay.
”Franţa aminteşte că Rusia este, în baza dreptului internaţional, în întregime responsabilă de sănătatea deţinuţilor săi”, avertizează ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Parisul cere Moscovei să elibereze toţi deţinuţii politici ”imediat şi fără condiţie şi să înceteze orice persecutare judiciară a acestora”.
Statele Unite s-au declarat, la rândul lor, ”profund îngrijorate” de ”condiţiile de detenţie” ale opozantului rus Aleksei Navalnîi.
”Ne bucurăm de informaţiile potrivit cărora Aleksei Navalnîi a fost localizat”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
”Însă rămânem profund îngrijoraţi de soarta lui Aleksei Navalnîi şi de condiţiile sale de detenţie nedrepte”, subliniază el într-un comunicat.
Charismaticul activist anticorupţie şi inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi ispăşeşte o pedeapsă de 19 ani de închisoare cu privire la ”extremism”.
Washingtonul cere din nou ”eliberarea imediată” a opozantului şi îndeamnă Moscova să pună capăt ”represiunii tot mai mari a vocilor independente din Rusia” şi ”ţintirii pernicioase” a lui Aleksei Navalnîi.
Activistul a ”dispărut”, la începutul lui decembrie, din colonia penitenciară din regiunea Vladimir, la 250 de kilometri est de Moscova, unde era încarcerat, ceea ce semnala un probabil transfer cptre altă instituţie penitenciară.
Purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş a anunţat luni, de Crăciun, că Aleksei navalnîi se află în ”Colonia Penitenciară nr. 3 din localitatea Kharp”.
Kharp, o localitate cu aproximativ 5.000 de locuitori, se află în regiunea Iamalo-Neneţia, o regiune izolată situată în nordul Rusiei.
Ea se află dincolo de Cercul Polar arctic, unde se găsesc mai multe colonii penitenciare ruseşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...